Deși nu mai primeau bani din patria mamă, cele patru persoane care se încăpățânau să reprezinte în continuare Rusia țarisă nu mureau de foame.
Legaţia rusă avea mai multe localuri de prăvălii prin str. Lipscani, calea Rahovei, etc. de unde încasa anual peste un milion de lei.
Koziell Poklerosky figura încă ambasador al Ţarului, mort în urmă cu 16 ani, ajutând din punga sa, sau din fondurile legaţiei, pe refugiaţii ruşi, aflători în Bucureşti, sosiţi la noi după prăbuşirea regimului ţarist.
Era stimat şi iubit de multă lume, inclusiv de familia regală.
Venise la Bucureşti când Primul Război Mondial bătea la uşă, de fapt la trei săptămâni de la sosirea sa la Bucureşti acesta şi izbucnea.
Rolul lui Poklewski la Bucureşti era foarte important, el trebuia, prin aristrocraţii şi oamenii politici ai vremii, să convingă România să renunţe la neutralitate şi să intre în război alături de Marea Britanie, Franţa şi Rusia.
Deşi bolşevicii îi confiscaseră minele din munţii Ural, Koziel Poklewski îşi cheltuieşte ce-i mai rămăsese din imensa avere pentru cauza refugiaţilor ruşi din calea bolşevicilor care ajunseseră în România.
După Primul Război Mondial relaţiile dintre România şi URSS au fost întrerupte, dar în ianuarie 1934 ministrul de externe Nicolae Titulescu le reia.
În același an, cladirea Legației ruse a fost vândută și demolată.
