Ultimii apărători ai lui Hitler. Ultima fotografie cu Fuhrer-ul în viață

 

În urmă cu 75 de ani, pe 20 aprilie 1945, Adolf Hitler ieșea din vizuina sa subterană din centrul Berlinului pentru a-i întâlni și felicita pe unii dintre cei mai bravi apărători ai celui de-al Treilea Reich. Frumos aliniați, tinerii – care purtau uniforme Luftwaffe și ale Tineretului Hitlerist – au fost ultima „armă secretă” pe care Führer-ul a aruncat-o în războiul pe care Germania îl pierduse demult.

Imaginile surprinse în grădina Cancelariei din Berlin, în dimineața zilei de 20 aprilie 1945, sunt ultimele care îl înfățișează pe Adolf Hitler în viață, chiar de ziua sa de naștere. În același timp, secvențele înregistrate aveau să facă obiectul celui de-al 755-lea jurnal de actualități „Die Deutsche Wochenschau”. Ultimul de altfel. Ce a fost după ziua marcată cu roșu în calendarele germane, va face (încă) multă vreme obiectul discuțiilor istoricilor militari. Până la (re)stabilirea adevărui istoric, un lucru rămâne cert și anume acela că, la ultima sa ieșire publică, Hitler a trecut în revistă la cartierul său general din inima Berlinului pe ultimii apărători ai imperiului crucii încârligate. Aliniați pe un singur rând, pe uniformele a celor 20 de tineri strălucea câte o Cruce de Fier clasa a II-a acordată pentru răsplătirea felului în care s-au achitat de îndatoririle față de Patria-Mamă. Scurta ceremonie dictată de condițiile războiului a permis doar o simplă strângere de mână din partea omului care cândva reușise să hipnotizeze întreaga Germanie. În capătul formației, doi copii în uniformă, dar care își pierduseră demult inocența copilăriei, îl determină pe Hitler să schițeze un mic zâmbet în colțul gurii, în timp ce mâna sa dreptă le mângâie fața ca o alinare. Prompt, Artur Axmann, liderul Tineretului Hitlerist face o scurtă prezentare a celor doi – Wilhelm Hübner, 16 ani și Alfred Zech, 12 ani – care, asemeni Führer-ului erau născuți în afara Reich-ului german.  

Foto: Wilhelm Hübner felicitat de Joseph Goebbels în martie 1945

Mesager la final de război

Deși imaginile ultimei apariții publice a lui Adolf Hitler sunt extrem de cunoscute, nu același lucru se poate spune și despre eroii cărora Führer-ul le-a strâns mâna cu câteva săptămâni înainte ca sovieticii să arboreze drapelul roșu pe clădirea Reichstag-ului, anunțând astfel sfârșitul războiului. Împrejurările în care au fost decorați cu cea mai cunoscută decorație militară germană trădează – cel puțin în cazul lui Wilhelm Hübner – eforturile pe care propaganda le făcea pe ultima sută de metri a războiului. Dorind să prezinte eroismul națiunii germane, propaganda l-a imortalizat pe tânărul Willi atât pe front, cât și în inima Reich-ului clădit de Hitler. Altfel spus, tânărul a primit pentru prima dată decorația pe 9 martie 1945, la numai trei zile după ce orașul Lauban din Silezia Inferioară (astăzi în vestul Poloniei) fusese recucerit de germani din mâinile sovieticilor. În timpul luptelor, întrucât cunoștea foarte bine orașul, Hübner a îndeplinit funcția de mesager al Diviziei de Grenadieri „Führer”, furnizând informații prețioase comandamentului german.

Misiunile pe muchie de cuțit, printre explozii și gloanțe șuierând la numai un metru deasupra capului, i-au adus tânărului aprecierea veteranilor pentru care războiul nu mai avea niciun secret. Pentru curajul arătat pe câmpul de luptă tânărul Willi a fost felicitat – după primirea Crucii de Fier – și de către Joseph Goebbels, ministrul Propagandei germane. Invitat la Berlin de către Artur Axmann, liderul Tineretului Hitlerist, Hübner a primit o nouă uniformă, petrecând o săptămână în capitala Germaniei, timp în care a avut loc și întâlnirea cu Führer-ul din 20 aprilie 1945. Reîntors la Lauban, tânărul a păzit – după propriile afirmații – podurile din oraș până la 7 mai, când trupele germane au primit ordinul de retragere spre vest. Solicitând să rămână în continuare alături de camarazii săi, Wilhelm a fost refuzat de comandantul unității, salvându-i poate astfel viața. După încheierea războiului, Hübner a fost nevoit să părăsească orașul pentru care în martie ’45 luptase, a devenit strungar în Leipzig, însă traiul mizer îl va determina în anul 1950 să părăsească zona comunistă a Germaniei, mutându-se în Landshut (Bavaria) unde a fost un montator de motoare foarte apreciat. A murit în aprilie 2010, la 65 de ani de la momentul în care Adolf Hitler îi mângâiase obrazul.

Foto: La numai 12 ani, Alfred Zech a fost cel mai tânăr purtător al Crucii de Fier clasa a II-a

Salvând 12 soldați germani cu o căruță

În ceea ce-l privește pe Alfred Zech, acesta avea să intre în istorie după ce, la numai 12 ani, a devenit cel mai tânăr purtător al Crucii de Fier clasa a II-a. Născut în octombrie 1932, în localitatea Goldenau din Silezia Superioară (astăzi în sud-vestul Poloniei) tânărul Alfred – care era membru al Jungvolk (organizația în care erau înscriși copiii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani) – a fost la începutul lui ’45 martor la atacul nimicitor al Armatei Roșii asupra forțelor germane. Emoționat de cele văzute, Zech a luat căruța familiei și a salvat viața a 12 soldați germani răniți, iar ulterior a ajutat și la capturarea unui spion sovietic. Invitat la Berlin pentru a fi prezentat lui Adolf Hitler, Zech își va aminti peste ani că dialogul cu Führer-ul a unul extrem de scurt:

„– Deci tu ești cel mai tânăr dintre toți? Nu ți-a fost teamă când ai salvat soldații?”

„– Nu, Führer-ul meu!”

Din păcate pentru Alfred Zech, ocuparea localității natale de către sovietici, aveau să-l determine să se înscrie voluntar în armata germană, fiind repartizat – după o scurtă perioadă de pregătire – unei unități de tancuri. Experiența pe Frontul de Est nu avea să fie însă una plăcută pentru Alfred, acesta fiind rănit la plămâni și în cele din urmă luat prizonier. Eliberat din captivitate în anul 1947, s-a întors la ferma familiei sale, moment în care a aflat că tatăl său căzuse pe front în timp ce lupta într-o unitate a Volkssturm. În viața civilă, Zech a fost pentru o scurtă perioadă miner în Polonia, pentru ca după emigrarea în ’61 Germania de Vest să lucreze ca tâmplar în Hückelhoven-Kleingladbach (vestul Germaniei). Căsătorit în anul 1951, a avut 10 copii și 20 de nepoți. A murit în iunie 2011. 

Deși la prima vedere, cel de-Al Doilea Război Mondial pare a fi un tărâm al „oamenilor mari”, el a fost contextul în care inocența multor copii a fost mult prea devreme sacrificată pe altarul zeului Marte. Tineri cu vârste până la 18 ani nu au fost înrolați doar în Germania lui Hitler, ci și în Armata Roșie a „tătucului Stalin”. Din păcate, pentru dictatori, viața întotdeauna se măsoară în statistici reci, adevărate închisori din care strigătele disperate ale umanității nu sunt auzite.