March Bloch a fost arestat în Place de Pont din Lyon, în timpul unei întâlniri de către milițiile guvernului de la Vichy la 8 martie 1944 și predat lui Klaus Barbie de la Gestapo-ul din Lyon.
Bloch folosea pseudonimul „Maurice Blanchard” și în aparență era „un domn îmbătrânit, destul de scund, cu părul cărunt, cu ochelari, îmbrăcat frumos, ținând o servietă într-o mână și un baston în cealaltă”.
Închiria o cameră deasupra unei croitorii pe strada des Quatre Chapeaux, unde Gestapo a făcut o percheziție doua zi.
Este posibil ca Bloch să fi fost denunțat de o femeie care lucra la croitorie.
În orice caz, nemții au găsit un emițător radio și multe documente.
A fost închis în închisoarea Montluc, timp în care soția sa a murit. [134] A fost torturat, de exemplu cu băi în gheață. Coastele și încheietura mâinii i-au fost rupte, fiind dus în celulă inconștient.
În cele din urmă a făcut bronhopneumonie, îmbolnăvindu-se grav.
Mai târziu s-a stability că nu a dat nicio informație interogatorilor săi și, în timp ce era încarcerat, a predat istoria franceză altor deținuți.
Între timp, aliații invadaseră Normandia la 6 iunie 1944.
Drept urmare, regimul nazist a încercat să-și șteargă urmele crimelor în Franța. Aceasta însemna eliminarea cât mai multor prizonieri posibil.
Între mai și iunie 1944, aproximativ 700 de prizonieri au fost împușcați în locații diferite, pentru a evita riscul ca acest lucru să devină cunoscut și să ducă la represalii ale Rezistenței dinn sudul Franței.
Printre cei uciși s-a numărat Bloch, unul dintre cei de 26 de prizonieri dintr-un grup format din membri ai Rezistenței de la Montluc.
Duși pe un câmp lângă Saint-Didier-de-Formans, au fost împușcați de Gestapo în grupuri de patru.
Bloch și-a petrecut ultimele momente consolând un tânăr de 16 ani, care era foarte speriat, și a căzut primul, strigând „Vive la France”.
Un bărbat din grup a reușit să supraviețuiască și ulterior a furnizat un raport detaliat al evenimentelor.
Cadavrele au fost descoperite la 26 iunie.
O vreme moartea lui Bloch a fost doar un „zvon întunecat” până când a fost confirmată istoricului Lucien Febvre, care nu aprobase decizia lui Bloch de a se alătura Rezistenței, crezând că este o risipă a creierului și talentelor sale.
Istoricul Marc Bloch, fondatorul Şcolii de la Annales, s-a născut la 6 iulie 1886, fiind fiul lui Gustav Bloch, profesor de istorie romană la Sorbona.
A absolvit Şcoala Normală Superioară la Paris, după care şi-a continuat studiile la Dresda şi Berlin, unde s-a iniţiat în metodologia de lucru germană.
A fost profesor de istorie la Montpellier şi Amiens, apoi din 1919, conferenţiar la Strasbourg. În 1920, îşi susţine teza de doctorat cu lucrarea Rois et serfs, un chapitre d’histoire capétienne.
A rămas la Strasbourg până în 1936, dată la care a fost ales profesor la Sorbona, la catedra de istorie economică.
Regii taumaturgi
Cartea lui Marc Bloch „Regii taumaturgi”, publicată în 1924, încearcă să analizeze un aspect mai puţin cunoscut al mentalităţilor medievale – credinţa în puterea vindecătoare a monarhilor.
În 1929, la Strasbourg, Marc Bloch şi Lucien Febvre pun bazele revistei Annales d’ histoire économique et sociale, în jurul căreia se naşte un nou curent istoriografic, care va domina secolul al XX-lea.
Sinteza finală a lui Bloch a fost „Societatea feudală” în două volume, publicate între 1939 şi 1940. Aceasta este lucrarea în care erudiţia, viziunea de ansamblu şi ingeniozitatea demonstraţiilor se îmbină armonios.
Originea evreiască
Al Doilea Război Mondial va pune punct carierei sale; a fost exclus din funcţiile publice de către regimul de la Vichy din cauza originii evreieşti, dar a fost „reabilitat” profesional şi detaşat la Universitatea din Clermont-Ferrand şi, apoi, la cea din Montpellier.
Ultimul său manuscris, Apologie pour l’Histoire ou Métier d’historien a fost redactat rapid şi cu puţine note, între 1941-1942, şi editat prin grija lui Lucien Febvre.
Această carte a cunoscut un succes internaţional enorm, considerată a fi testamentul istoricului, sintetizat printr-un singur cuvânt – „a înţelege”.
