Conferinţa interaliată la nivel înalt de la Potsdam, în Germania, desfăşurată între 17 iulie-2 august 1945, a fost ultima întâlnire între şefii celor trei mari puteri, respectiv Harry Truman (SUA), I.V. Stalin (URSS) şi Winston Churchill (Marea Britanie).
La conferinţă au participat, de asemenea, miniştrii de externe, experţi militari şi civili, funcţionari.
„Întâlnirile celor trei lideri ai Naţiunilor Unite de la Teheran (1943) şi Ialta (februarie 1945) au constituit succese de mare prestigiu ale diplomaţiei Aliaţilor pe drumul înfrângerii principalelor puteri ale Axei, Germania şi Japonia.
Ele au fost continuate de conferinţa de la San Francisco (aprilie-iunie 1945) şi apoi de capitularea necondiţionată a Germaniei.
Dar aceste mari şi decisive acţiuni politico-militare se cereau continuate, iar hotărârile lor definitivate pentru a asigura popoarelor lumii pacea şi securitatea generală pe o perioadă cât mai lungă.
În acest sens delegaţiile celor trei mari puteri conduse de Harry Truman, I.V. Stalin şi Winston Churchill se vor întâlni la Potsdam, pentru ca pe ruinele celui de-al doilea război mondial să încerce reconstruirea lumii noi pe baza principiilor libertăţii, suveranităţii şi independenţei naţiunilor, făcând, totodată, imposibilă renaşterea militarismului german şi a imperialismului japonez”, se arată în lucrarea „Mari conferinţe internaţionale (1939-1945)”, autor Leonida Loghin.
Divergențele
Conferinţa de la Potsdam a avut în vedere stabilirea unui punct de vedere comun referitor la ţările europene, anume privitor la organizarea postbelică a acestora, precum şi viitoarele tratate de pace cu ţările foste aliate ale Germaniei hitleriste (Italia, România, Ungaria, Bulgaria, Finlanda).
În această perioadă a sfârşitului de război apăruseră însă numeroase divergenţe între reprezentanţii celor trei mari puteri în probleme care priveau Polonia, Austria, Italia, Spania, Iugoslavia ş.a.
În dimineaţa zilei de 16 iulie 1945 participanţii la conferinţă se adunaseră la Babelsberg-Potsdam. Conferinţa şi-a deschis lucrările a doua zi, la 17 iulie, în palatul Cecilienhof din Potsdam.
„Consiliu al miniştrilor de externe”
Formarea unui „Consiliu al miniştrilor de externe” a constituit obiectul primei întâlniri din 17 iulie.
Preşedintele american Harry Truman a prezentat memorandumul guvernului său privind înfiinţarea acestui organism în care să intre reprezentanţii URSS, SUA, Marii Britanii, Chinei şi Franţei.
„Acest organism, care trebuia să îşi înceapă lucrările la puţin timp după conferinţa de la Potsdam, urma să pregătească tratatele de pace cu Italia, România, Bulgaria, Ungaria şi Finlanda, să rezolve problemele teritoriale neclarificate şi altele, după care să organizeze conferinţa generală pentru pace” („Mari conferinţe internaţionale (1939-1945)”, autor Leonida Loghin).
Citește și Primul protest mincinos al Moscovei la adresa Pactului Nord Atlantic
La întâlnirea miniştrilor de externe din 23 iulie 1945 a fost definitivat textul cu privire la constituirea Consiliului miniştrilor de externe.
Lichidarea Partidului Naţional-Socialist
„Problema germane” a constituit unul dintre punctele esenţiale ale dezbaterilor.
Secretarul de stat american James F. Byrnes a prezentat principiile politice şi economice care urma să fie aplicate Germaniei în prima perioadă a jurisdicţiei Comisiei interaliate de control.
