Un englez uimit de proastele obiceiuri ale românilor de la sfârșitul veacului XVIII

 

Englezul John B.S. Morritt of Rokeby, prieten intim cu Sir Walter Scot, și cei care îl însoțeau părăsesc, în 1794, curtea boierească a cocoanei Ileana Agoaia de la Argeș și-și continuă drumul prin Țara Românească.

 

Despre cocoana Ileana Agoaia de la Argeș am scris AICI.

Ei observă că locuitorii nu-și schimbau hainele pentru noapte și că țiganii se vindeau și se cumpărau „ca boii”. Prizonierii de război erau și ei robi. Împăratul și împărăteasa îi răscumpărau în număr mare de la turci. Agentul imperial Merkelius la București povestea că trimisese mai mult de cinci mii peste graniță, iar comisionarii împăratului străbăteau țara pentru a-i răscumpăra.

La Pitești erau dughene ținute de greci. Ispravnicul orașului vorbea franțuzește și era foarte politicos.

În ziua de 19 iulie, Morritt se întâlnea pe drum, dincolo de Pitești, cu ambasadorul englez Sir Robert Ainslie, care se înapoia de la Constantinopol în Anglia. Frumoasele desene din țara noastră făcute de Luigi Mayer și publicate în Albumul lui Ainslie erau din timpul acestei călătorii în Orient.

Luigi Mayer era un artist italian care îl însoțea pe ambasadorul Ainslie în toate călătoriile sale. De la el a rămas cel mai vechi desen cunoscut al palatului domnesc din București. Tot el a lăsat o gravură înfățișând recepția dată în onoarea ambasadorului englez la Curtea lui Alexandru Moruzi Voievod. Voievodul, îmbrăcat în caftan, cu calpac pe cap, conversează cu Sir Robert, care stă tot pe divan.

La Colentina, Morritt a fost găzduit la o curte boierească, care fusese complet devastată în timpul războiului de la 1789-1790, de soldații principelui de Coburg, așa încât nu mai erau alte mobile decât un divan de paie într-o casă goală, căci rămăsese nelocuită de atunci.

La București, Morritt observă podeaua de bârne de pe străzi. Case frumoase nu găsește. Prăvăliile erau ținute de evrei, de greci sau de nemți. A doua zi găsește curierii gata de plecare pentru Țarigraa. S-a învoit cu ei la un preț foarte mare și au plecat călare, lăsând trăsurile la București.

Prin Zimnicea a ajuns la Constantinopol în treisprezece zile.

Sursa: C.J. Karadja, Un călător prin Muntenia, 1794