John B.S. Morritt of Rokeby (născut în 1772 și mort în 1843), proprietarul unui castel în Anglia și prieten intim cu Sir Walter Scott, a plecat și el într-o călătorie de studii după absolvirea Cambridge-ului.
La 27 iunie 1794 se află în Banat, unde dă peste un mare număr de soldați revoluționari francezi făcuți prizonieri în urmă cu un an în Flandra de Sfântul Imperiu German.
Banatul era socotit o regiune foarte nesănătoasă, iar la Viena aflase că prizonierii fuseseră trimiși acolo ca să moară mai repede.
Află că din cincii mii de prizonieri mai trăiau vreo șapte sute. Cu toate acestea erau destul de veseli, se plângeau cum erau tratați de autorități, dar vorbeau cu recunoștință de locuitorii Timișoarei, unde se vorbea ungurește, românește, sârbește și nemțește..
La Buda li se spusese că Banatul era bântuit de hoți. La Timișoara auziseră că regiunea de dincolo de Sibiu ar fi nesigură. Însă, pe tot drumul prin Ardeal și Muntenia nu au văzut urmă de jefuitori.
În Transilvania se spunea că siguranța se datora pandurilor, care stârpiseră răul din rădăcină cu trei ani în urmă.
În 3 iulie au sosit la Sibiu, unde vizitează colecția de tablouri a baronului Burckenthal.
Serviciul poștei era pe atunci mai bine organizat în Muntenia decât în Ungaria și Ardeal, unde au fost jecmăniți de către șefii de poștă, slujbele fiind date de guvern unor ofițeri săraci sau la mici nobili unguri.
Țăranii români trăiau în mare sărăcie, Morrit găsindu-i sălbatici și puțin deștepți. Preferau să doarmă în trăsurile lor, Moritt și cei care îl însoțeau. La graniță, la Câineni, de pildă, nu erau decât vreo 10 bordeie de lut.
Crâșmele și hanurile nu erau mai bune.
Aveau o singură odaie unde stăpânii dormeau împreună cu copiii și porcii lor. Mai tot pământul era necultivat sau prost lucrat, doar în jurul satelor găseai puțin porumb și mici grădini.
Era greu de dibuit vreo găină de cumpărat.
