Cocoana Ileana Agoaia de la Argeș, gazda prietenului lui Sir Walter Scott la 1794

 

La sfârșitul veacului al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea, devenise o adevărată religie ca tinerii englezi, după ce-și isprăveau studiile la Oxford sau Cambridge, să-și continue educația văzând cu ochii lor locurile care le seduseseră imaginația.

John B.S. Morritt of Rokeby (născut în 1772 și mort în 1843), proprietarul unui castel în Anglia și prieten intim cu Sir Walter Scott, a plecat și el într-o călătorie de studii după absolvirea Cambridge-ului.

La 27 iunie 1794 se află în Banat, unde dă peste un mare număr de soldați revoluționari francezi făcuți prizonieri în urmă cu un an în Flandra de Sfântul Imperiu German. Banatul era socotit o regiune foarte nesănătoasă, iar la Viena aflase că prizonierii fuseseră trimiși acolon ca să moară mai repede. Află că din cincii mii de prizonieri mai trăiau vreo șapte sute. Cu toate acestea erau destul de veseli, se plângeau cum erau tratați de autorități, dar vorbeau cu recunoștință de locuitorii Timișoarei, unde se vorbea ungurește, românește, sârbește și nemțește..

La Buda li se spusese că Banatul era bântuit de hoți. La Timișoara auziseră că regiune de dincolo de Sibiu ar fi nesigură. Însă, pe tot drumul prin Ardeal și Muntenia nu au văzut urmă de jefuitori. În Transilvania se spunea că siguranța se datora pandurilor, care stârpiseră răul din rădăcină cu trei ani în urmă.

În 3 iulie au sosit la Sibiu, unde vizitează colecția de tablouri a baronului Burckenthal. Serviciul poștei era pe atunci mai bine organizat în Muntenia decât în Ungaria și Ardeal, unde au fost jecmăniți de către șefii de poștă, slujbele fiind date de guvern unor ofițeri săraci sau la mici nobili unguri.

Țăranii români trăiau în mare sărăcie, Morrit găsindu-i sălbatici și puțin deștepți. Preferau să doarmă în trăsurile lor, Moritt și cei care îl însoțeau. La graniță, la Câineni, de pildă, nu erau decât vreo 10 bordeie de lut. Crâșmele și hanurile nu erau mai bune. Aveau o singură odaie unde stăpânii dormeau împreună cu copiii și porcii lor. Mai tot pământul era necultivat sau prost lucrat, doar în jurul satelor găseai puțin porumb și mici grădini. Era greu de dibuit vreo găină de cumpărat. Aceste neajunsuri nu-i împiedicau pe englezi să se entuazismeze: „Munții Tării Românești n-au pereche, decât poate cu Alpii”.

Prin Turnul Roșu, trăsurile au fost trase de boi, drumul fiind prea rău. La Câineni, unde era un ispravnic grec, găsiră cu ajutorul lui opt boi și doi cai de călărie până la Argeș, după o lungă tocmeală cu țăranii. Ispravnicii aveau putere absolută în satele lor și nu se fereau de a-i bate pe țărani pentru a procura cai englezilor. Cu o poruncă domnească se obțineau cai fără plată, dar cine nu avea un asemenea ordin trebuia să se tocmească cu țăranii.

Într-o seară, în apropierea Argeșului, cerură ospitalitate la o curte boierească, nefiind nicio crâșmă în sat. Stăpânul fiind la București, fură primiți de soție, cocoana Ileana Agoaia. Era așezată pe un divan, lat de șase picioare și lung cât odaia, fiind înconjurată de șase servitoare, cu fast mare. Era îmbrăcată într-o rochie de musolină subțire, împestrițată, cu mâneci lungi, răscroită până la sâni și legată a la Campbell, rochia fiind strânsă la picioare ca un pantalon. Pe piept purta o bucată de muselină prinsă sub sâni, pe cap o căciulă înaltă turtită, cu un canaf de aur, și avea un tulpan pe frunte, părul căzându-i despletit peste umeri. Deasupra rochiei avea o mantie de mătase azurie cu margini de blană și cu mâneci scurte. Era încălțată cu cizme (terlici) de piele galbenă subțire, vârîte în papuci (conduri), pe care-i scosese când se așezase pe divan a la turque. ”Vă asigur că deși nu era la prima tinerețe, ar fi greu de închipuit o figură mai plăcută”, scria Morritt.

Englezii au fost bine primiți. După masă, două slugi le-au adus lighean și ibric pentru spălarea mâinilor. Boieroaica avea un copilaș de vreo trei-patru ani, pe care-l creștea împreună cu un băițaș cumpărat de la soldați turci în cursul ultimului război. După ce au stat de vorbă ceva timp cu ajutorul unui interpret, cucoana s-a retras până a doua zi. Dimineața i-a servit chiar ea cu șerbet de trandafiri. Englezii au fost încântați de găzduire. De când părăsiseră Ardealul nu mai văzuseră scaune sau mese…