La 1798, se tipărea un Triod de către Dimitrie Mihailovici și Gheorghie Vlădescu, cel din urmă tipograf şi xilogravor râmnicean în slujba imprimeriei din Bucureşti (1798-1819).
„Triodion ce să zice Trei căntări, ce are întru sine slujba Sfântului și Marelui Post.
Acum întru acest chip tipărit, întru întâia Domnie a Prea Luminatului și Prea Înălțatului Domn, Io Constantin Gheorghie Hangeri Voevod.
Cu blagosloveniia și toată chieltuiala Prea Sfințitului Mitropolit al Uggrovlahiei, Kir Dositei, în Tipografiia Sfintei Mitropolii în București. Anii de la Hristos, 1798.
De Dimitrie Mihailovici Tipograful și de Gheorghie sin Dimitrie Tip. Râm”.
Din prefața scrisă de Grigorie Arhimandrit:
Iară gheografii despre altă parte, după ce arată pre cele patru părți ale Lumii în gheografiile lor, voesc ca să povestească și însușirile cele firești ale fieștecăria părți, ei zic cum că oamenii Evropei au minte ascuțită, sânt nepregetători și viteji; și cum că într-însa s-au născut atâția înțelepți, atâția puitori de pravile, doftori, ritori și voevozi aleși, carii au dumestnicit, au învățat și au biruit pre toate celelalte neamuri ale lumii, cu puterea minții lor, a limbii și a mâinii; cum că într-însa au stătut cele doao vestite înpărății, a ellinilor și a râmleanilor; într-însa au înflorit și înfloresc științele, meșteșugurile, bunele obiceiuri și buna nemuire; și cum că iaste cu cuviință ca această Evropă să se numească Podoaba Lumii.
Eu luând seama acestor socoteli ale gheografilor, mă îndemnez a arăta mai jos pentru ce pricină oare acele însușiri firești ce dau ei la Evropa nu fac la noi pre toate acele săvârșiri câte fac la alți evropeni.
Știut iaste prea Sfinții tale, că Țara Rumânească, care să socotește de mathimatici la treapta a 47 a Meridianului și a 45 a Ecvatorului să află întru aleasă parte a Evropei, trage un aer sănătos și supțire, să vecinește și cu neamuri care să laudă și să răsfață în științe filosofești.
Toate aceste mijloace lesnicioase de a râdica și pre fiii Patriei aceștiia la treptele laudelor de multe științe ale celoralalți evropeni, dar iar cu toate acestea lăcuitorii rumâni ai aceștii păzite de Dumnezeu țări nu s-au abătut a să zăbovi ceva într-acelea.
Ei de când au priimit Lumina Dreptei Credințe, din zilele Marelui și Sfântului Constantin Înpărat, s-au îndeletnicit mai mult cătră întemeiarea credinței în țara lor, după cum mărturisesc nu numai letopisețele isprăvilor acestui neam, ci și multele feliuri de hrisoave ale fericiților Domni ai aceștii țări.
Mulți tineri, aprinzându-se de râvna folosului Patriei aceștiia, au mers cu mari osteneli și primejdii la țări depărtate, ca să învețe în școale vestite, nu măestrii, nici măsurarea Pământului și a înălțimii, nici Astronomie, ci numai cât să cuveniia la apărarea și întărirea sfintei creștinătăți; carii întorcându-se nu arăta alte lucruri mai cu fierbințeală, decât tălmăcirea dumnezeeștilor cărți, propoveduirea Evangheliei și bunele orânduieli ale sfintei Besearici.
