De la 25 ianuarie 1859, la București guvernaseră următoarele cabinete:
25 ianuarie 1859 – Guvernul de fuziune Nicolae Golescu – Barbu Katargiu.
23 martie 1859 – Guvernul N. Cretzulescu.
11 octombrie 1859 – Guvernul Ion Ghica.
31 mai 1860 – Nicolae Golescu.
13 iulie 1860 – Manolaki Kostachi.
30 aprilie 1861 – Barbu Katargiu.
12 mai 1861 – Ștefan Golescu.
19 iulie 1861 – Dimitrie Ghica.
23 ianuarie 1862 – Primul guvern comun al Moldovei și Țării Românești, condus de Barbu Katargiu.
O poveste aparte estea cea a guvernului Manolachi Costachi (foto) care a demisionat după ce a fost dat în judecată.
Alegerile de la începutul lunii aprilie 1861 dăduseră o Cameră și mai ostilă decât cea precedentă cabinetului Manolachi Costachi.
Acest nou Parlaament a hotărât darea în judecată a Guvernului.
Cu această ocazie, în ședința din 14 aprilie 1861, Barbu Katargiu spunea:
„Domnilor, am păstrat tăcerea până acum căci e o tristă chestiune în adevăr ca, de la începutul vieții noastre politice, să ne vedem în pozițiunea de a acuza un Minister.
Acum, când iau cuvântul, departe de a voi să apăs pe d-nii miniștrii, voiu să le viu în ajutor.
Ce cer dumnealor?
Cer să ne constituim în Cameră judecătorească, ca să dezvoltăm șirul ilegalităților făcute, cer să auză publicul sentința noastră.
La această cerere, consiliul meu, părerea ce le dau, este să nu provoace asemenea dezbateri ce ar face și mai dificilă poziția d-lor, când fiecare ar veni să relateze cu deamănuntul șirul ilegalităților ce ar crede că s-au comis de acest Minister.
De aceea zic că e mai bine pentru d-lor ca îndreptările ce vor avea să expuie să le dezvolte către fireștii judecători, înaintea cărora se vor înfățișa”.
Manolachi Costachi a fost singurul prim ministru moldovean al Țării Românești.
În această calitate a elaborat un interesant proiect de înființare a unei Bănci Naționale, cu capital majoritar privat, dar controlată de stat. Conflictul cu Adunarea Legislativă munteană a făcut însă ca, la 14 aprilie 1861, cabinetul său să primească un vot de blam și să fie dat în judecată, printre altele, pentru presupuse nereguli în alegeri și abuzuri în administrație.
El a fost achitat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la 18 septembrie 1862.
Dacă în perioada 1859 – 1861 Manolachi Costachi Epureanu a fost principalul colaborator al lui Alexandru Ioan Cuza, el s-a îndepărtat treptat de acesta, apropiindu-se de conservatori.
După detronarea lui Cuza, la 11 februarie 1866, a devenit unul dintre principalii lideri ai acestora.
Majoritatea conservatoare din Adunarea Constituantă convocată în 1866, pentru a adopta prima Constituție internă a țării, l-a ales președinte.
În 1870, a devenit prim ministru, neputând însă a se menține din pricina tulburărilor interne cu care s-a confruntat.
