Trăsurile contelui Festetitz cuceresc boierimea română

 

Comerțul din Principatele Române era, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, aproape în întregime în mâinile sașilor din Ardeal. Se exportau piei, grăsime, miere, ceară și vin. Din Lipsca și Breslau se importau postăvuri, pânzeturi, sticlărie, obiecte de galanterie și tot felul de stofe.

Jenne, un negusor neamț care trecuse prin Principate, scria, la 1786:

”De cîțiva ani au fost deschise două Case austriece de comerț, la București și Galați de către domnul conte Festetitz, un tânăr domn ungur, care spre folosul țării sale s-a dedat negustoriei. Acest tânăr cavaler face afaceri foarte bune și procură prin activitatea sa dă hrană multor meseriași din Viena, deoarece a avut ideea fericită de a deschide un depozit de trăsuri la București.
În magazinele lui se află vreo patruzeci de calești de la o mie ot sute până la două mii de florini bucata, precum și un număr mare de alte trăsuri (Schwimmer und Pirutsche) din cele mai frumoase.
Prin aceasta el a introdus în țară gustul atât de răspândit al caleștilor, în așa fel că, nu numai că boierii toți și-au cumpărat asemenea trăsuri, dar se și iau la întrecere în această privință.
Contele Festetitz mai aduce cu corăbiile sale pe Dunăre fele de fel de produse din Austria, Boemia, Ungaria și Trieste, făcând comerț însemnat cu Muntenia, Moldova, bulgaria și chiar cu Galiția”.

Ciuma la Râșnov

Jennea a părăsit țările române prin Turnu Roșu, unde toți străinii trebuiau să stea în carantină zece zile contra ciumei, deși nu se ivise niciun caz în Muntenia, molima bântuind în Ardeal. El aflase că numai în Râșnov era 57 de cazuri.

Epidemia de ciumă din 1755-1757 a fost ultima de mari proporţii din Transilvania secolului al XVIII-lea. Graţie măsurilor cerute de medicul Adam Chenot, epidemiile din 1770, 1771 şi 1786 au fost mai restrânse.

Într-un raport din 27 octombrie 1764, medicul a cerut Comisiei Sanitare ca tot sistemul de carantină să se muleze pe cel apusean. Până în 1770, călătorii au fost supuşi la 84 de zile de carantină pe timp de ciumă, la 42 în așa-zisele „perioade dubioase” şi la 21 în cele considerate „indemne”. De multe ori, mărfurile negustorilor se degradau, iar astea le stârnea protestul.

Apoi Chenot a cerut ca perioadele de reţinere să fie reduse la 42, 28, respectiv 21 de zile, după care, în 1785, au scăzut la 21 de zile pentru suspecţii de boală şi la 10 zile în vremuri dubioase. Aceste măsuri au făcut ca epidemiile veacului următor să fie foarte rare şi mult mai bine gestionate.