Bucătăriile, țiganii și năravurile boierilor români acum 200 de ani descrise de un conte francez

 

Contele francez Lagarde este primit de Caragea Vodă iar, după, mulți boieri se grăbiră a-l vizita, oferindu-i serviciile și poftindu-l la casele lor.

Mai toți boierii români vorbeau bine franțuzește și italienește și erau bine crescuți.

Contelui nu i-au plăcut calpacele (căciuli mari, sferice sau cilindrice, de obicei din piele neagră, tivită cu blană scumpă) de astrahan negru sau brumăriu pe care le purtau.

De la ultima ocupație rusească cocoanele adoptaseră portul occidental, cu toată opoziția lui Caragea.

Limba greacă se întrebuința la Curte, dar pledoariile se făceau, totuși, în românește, chiar înaintea Domnului.

Boierii vorbeau între ei limba țării.

Masa în casele bogate era servită după moda rusească, cu numeroase feluri de mâncare.

Cuțitele și furculițele erau de argint și nu se schimbau în timpul mesei.

Servitorii erau numeroși, în mare parte țigani îmbrăcați în zdențe.

Numai arnăuții purtau costume bogate.

Prânzul se lua la două, masa ținând rar mai mult de jumătate de ceas.

Siesta era de rigoare, urmată de dulcețuri și cafele, dimpreună cu luleaua.

După aceea, lumea elegantă se ducea în caleașcă la Herăstrău, unde se luau înghețate.

Seara se juca cărți.

Cămătăria, la ea acasă

Bani turcești circulau împreună cu dolari spanioli și ducați de aur austrieci și olandezi.

Dobânda legală era de 10 la sută, rar luată în samă, cazurile de cămătărie fiind frecvente.

Patima beției era rară printre boieri.

Însă în clasele de jos se bea de se stingea.

Soarta țiganilor nu era de invidiat.

Ca servitori erau de o murdărie îngrozitoare, iar bucătăria unui boier semăna mai mult cu un coteț de porci.

Slugile erau bătute fără milă la tălpi pentru cea mai mică abatere.

Gânduri de fugă

La audiența de rămas bun, Lagarde își exprimă regretele că va fi puțin probabil să-l mai întâlnească vreodată pe Caragea.

Domnul răspunde însă că numai munții nu se întâlnesc niciodată, adugând că era probabil să se mai întâlnească în Europa.

Lagarde avu impresia că Domnul se gândea deja să se retragă în Occident la sfârșitul Domniei sale.

În drum spre Turnu Roșu, contele se opri câteva ceasuri la Curtea de Argeș pentru a vizita mănăstirea.

Luă masa la episcopie: mâncare minunată, cu vin de calitate superioară.

În biserică, mai multe icoane de mare valoare artistică, dăruite în cursul ocupației de un general rus căsătorit cu o boieroaică.

Chinurile boierului Dudescu

La vama austriacă străinii erau tratați cu sălbăticie.

Mai ales boierul Dudescu, călătorind cu contele francez, avu mult de suferit.

Turbanele lui de cașmir trebuiau vămuite, argintăria lui de masă lăsată, iar, de nu, ruptă în bucăți și importată ca metal brut.

Nici cu tutun nu îngăduiau vameșii să se treacă hotarul.

Treizeci de case de izolare, pentru carantină, cu două ori trei odăi, cu grajduri înalte împrejur, erau la Turnu Roșu.

Mai erau magazii mari, unde mărfurile aduse din Muntenia trebuiau dezinfectate.

Împreună cu biserica, locuința directorului, clădirile de vamă și cazarme, la Turnu Roșu era un întreg orășel.