Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Tragedia din Columbia: Povestea dureroasă a lui Omayra care a marcat întreaga lume
Articole online

Tragedia din Columbia: Povestea dureroasă a lui Omayra care a marcat întreaga lume

O erupție catastrofală

Erupția a avut loc la ora 21:00, însă nu lava a fost cea care a ucis atâția oameni, ci noroiul și ghețarii topiți care s-au transformat în apă. Acest amestec a ajuns în orașul Armero din Tolima, pe care l-a șters de pe harta lumii, ucigând 70% din locuitorii săi.

O fată de 13 ani, pe nume Omayra Sánchez Garzón, a fost una dintre victimele acestei erupții. În momentul în care orașul a fost atins de acel amestec, aceasta era acasă cu tatăl, fratele ei și mătușa ei, mama ei aflându-se în Bogota.

Câteva ore mai târziu, primii salvatori au ajuns la fața locului. Se uitau prin ruine atunci când Omayra a reușit să-și scoată mâna dintre resturile rămase de la casă, semnalând că este în viață. Salvatorii s-au repezit în ajutorul ei, însă au devenit conștienți de situația în care se afla după puțin timp.

Când au ajuns scafandrii, picioarele Omayrei erau îndoite și prinse sub un zid de cărămidă, mătușa ei înecându-se încercând să se agațe de picioarele ei. Cu toate că Omayra era într-o situație dificilă, aceasta nu și-a pierdut buna dispoziție, cântându-i unui jurnalist în timp ce acesta încerca să-i adreseze câteva întrebări.

În cea de-a treia zi de când era prinsă în apă, fata a început să halucineze, spunându-i jurnalistului: „Nu vreau să întârzii la școală”, menționând chiar și un examen la matematică. Multele ore state în apă i-au transformat inclusiv ochii sângerii în culoarea neagră.

“Guvernul i-a ucis”

Întrucât medicii nu aveau instrumentele necesare pentru a efectua o amputare sigură prin care fata să fie eliberată, au ajuns la concluzia că cel mai uman lucru posibil era să-și păstreze calmul și să o lase să moară.

Omayra Sánchez Garzón a murit din cauza hipotermiei și cangrenei după 60 de ore petrecute în apă. Fotograful Frank Fournier, care a făcut faimoasa fotografie a lui Omayra, a ajuns la fața locului cu doar câteva ore înainte ca aceasta să moară, atrăgând atenția asupra eșecului guvernului columbian.

La înmormântarea organizată pentru victimele din urma erupției, oamenii au prezentat niște planșe pe care scria : „Vulcanul nu a ucis 22.000 de oameni. Guvernul i-a ucis ”. Erupția Nevado del Ruiz a fost cea de-a doua cea mai mortală erupție vulcanică din secolul al XX-lea.

Registration

Aici iti poti reseta parola