Impactul marchează sfârșitul erei secundare și corespunde unei perioade de extincție masivă, numită limita CT (Cretatic-Terțiar). În această perioadă ar fi dispărut cele mai emblematice specii de dinozauri, precum și între 50 și 75% dintre celelalte forme de viață.
Ipoteza predominantă este că obiectul căzut din cer a fost un fragment de asteroid, provenind din centura de asteroizi, aflată între Marte și Jupiter.
Însă o echipă de la Universitatea Harvard și de la Centrul Smithsonian pentru Astrofizică explorează o nouă pistă, cea a unei comete.
Studiul, publicat de Scientific Reports, se orientează către o anumită categorie de comete, situate în Norul lui Oort, o vastă centură de obiecte înghețate situată în jurul graniței externe a sistemului solar.
Acest nor ar fi rezervorul de comete cu evoluții lungi – care au nevoie de sute și chiar milioane de ani pentru a înconjura Soarele.
Dintre acestea, unele sunt deviate de atracția gravitațională a lui Jupiter, care le propulsează foarte aproape de steaua noastră. Astronomii le numesc „sungrazers”, „păscătoarele de Soare”.
Apropriindu-se prea mult de steaua noastră, acestea îi resimt din plin efectele, unele fiind literalmente dezmembrate de forțele de maree.
Acest proces ar fi la originea obiectului care a provocat craterul de la Chicxulub, un tsunami gigantic și o serie de perturbări grave ale mediului, fatale pentru multe forme de viață.
Pentru studiu, cercetătorii au realizat o analiză statistică și simulări gravitaționale care arată că aproximativ 20% dintre cometele cu evoluții lungi devin „păscătoare de soare”. În traiectoria lor de revenire către Norul lui Oort, fragmentele de cometă au o șansă sporită de a lovi Terra.
Potrivit calculelor lor, un asemenea eveniment (cu consecințe mai mari sau mai mici) poate surveni la fiecare 250.000 – 730.000 de ani.
Această ipoteză, bazată exclusiv pe calculul probabilităților, ar putea totuși explica o seamă de particularități descoperite la Chicxulub. Urmele de la fața locului arată că obiectul care a lovit Pământul avea o compoziție de tip „condrit carbonat”, adică un obiecte bogat în carbon și fier.
Aceasta este compoziția majorității cometelor cu evoluție lungă, în vreme ce corpurile din centura de asteroizi, considerată până acum a fi punctul de origine al corpului distrugător, au abia în proporție de 10% această compoziție.
Alte cratere similare, inclusiv cel mai mare de pe Pământ, aflat la Vredefort, în Africa de Sud (300 km diametru), vechi de 2 miliarde de ani, par a fi fost și ele formate de obiecte cosmice de o natură asemănătoare.
Potrivit cercetătorilor, aceste similitudini susțin teoria lor și fac apel la cercetarea altor locuri, inclusiv cratere lunare, pentru a se determina compoziția obiectelor care le-au provocat.
Ei speră de asemenea că telescopul Vera Rubin, care își va începe activitatea în 2021, va putea observa cometele cu evoluții lungi apropiate de Soare, pe punctul de a se disloca sub efectul forțelor de maree, și să urmărească traiectoria sfărâmăturilor către Terra.
