Politica de relaxare a guvernului cehoslovac, cunoscută ca Primăvara de la Praga, manifestată prin eliberarea deținuților politici, adoptarea unui plan de reforme, relaxarea cenzurii etc.
Reformele au avut loc într-un ritm accelerat odată cu preluarea conducerii Partidului Comunist Cehoslovac de către Alexander Dubček, la începutul anului 1968.
Cenzura a fost abolită, iar în aprilie 1968 a fost adoptat un Plan de Acțiune, care prevedea reforme menite să asigure existența mai multor partide politice, federalizarea etc.
Acest context a generat un val de entuziasm fără precedent în rândul opiniei publice și o așteptare uriașă pentru inițierea unor reforme și mai profunde.
În paralel, asupra reprezentanților conducerii partidului se exercitau presiuni de către Uniunea Sovietică pentru a stopa acest proces.
La 21 august 1968, Cehoslovacia a fost invadată de trupele statelor membre ale Tratatului de la Varșovia, iar la 26 august reprezentanții cehoslovaci care fuseseră arestați și transportați la Moscova au semnat Protocolul de la Moscova, prin care se angajau să renunțe la reforme, să reintroducă cenzura și să nu se angajeze la nivel internațional în dezbateri cu privire la ocuparea țării de către trupele sovietice.
În ciuda declarațiilor lui Dubček, care a fost menținut în funcția de secretar-general al partidului până în aprilie 1969, ca urmare a rezistenței și presiunii uriașe a poporului cehoslovac, pozițiile cheie în stat au fost treptat ocupate de către oponenții politicii de reformă promovate de acesta.
La 18 octombrie 1968, Adunarea Națională a legitimat prin votul său prezența a 75.000 de soldați sovietici pe teritoriul cehoslovac.
Mediul studențesc din Cehoslovacia anilor ‘60 fusese marcat de liberalizare și proteste, dar începând din 1966 regimul a revenit la măsuri dure de represiune.
La începutul anului 1968 situația s-a schimbat, iar în martie 1968, studenții au cerut să fie permisă existența unor partide de opoziție.
În plus, o parte a discuțiilor purtate în cadrul organizațiilor studențești au fost transmise prin radio, ideile vehiculate ajungând astfel să aibă ecou în rândul opiniei publice.
După ocuparea Cehoslovaciei, studenții au fost foarte activi în a se opune așa-zisei „normalizări” a situației, iar începând din noiembrie 1968 au organizat greve și au ocupat facultățile.
Cerererile lor nu au fost luate în considerare, astfel că spre finele anului 1968, în rândurile acestora a început să se manifeste descurajarea.
Jan Palach, student al Facultății de Filosofie al Universității Caroline din Praga, a susținut mișcarea grevistă, fiind preocupat de lipsa eficacității acesteia.
Jan Palach s-a născut la 11 august 1948 în orașul Všetaty, aflat la 50 de kilometri de Praga.
În 1962 își pierde tatăl, iar în 1966 a absolvit cursurile gimnaziului din Mělník.
Deși dorea să studieze istoria, materie la care excelase în perioada studiilor gimnaziale, a fost admis la Facultatea de Agronomie a Universității de Științe Economice.
Abia în august 1968 i s-a aprobat cererea de transfer la Facultatea de Filosofie a Universității Caroline din Praga.
În vara anului 1967, Jan Palach a făcut parte dintr-o echipă studențească care a lucrat în cursul verii în Kazahstan, iar un an mai târziu a lucrat într-o echipă similară în regiunea Leningrad.
În perioada de deschidere de la începutul anului 1968, Palach s-a implicat în activitățile studențești, distribuind cărți, scrisori și texte ale unor personalități cunoscute pentru opoziția manifestată față de regim.
A protestat împreună cu prietenii săi față de ocuparea țării sale de către trupele sovietice, scriind sloganuri de protest pe străzile din orașul său natal.
În octombrie 1968 a vizitat Franța, iar o lună mai târziu a participat la demonstrațiile care au avut loc în Praga, a contribuit la organizarea grevei și ocuparea de către studenți a facultății.
După eșecul acestor forme de protest, Palach a luat în considerare forme de protest mai radicale, printre care ocuparea postului național de radio și lansarea unui apel la grevă generală, discutând aceste planuri împreună cu colegii săi.
Decizia privind gestul său de sacrificiu a luat-o în cursul zilei de 16 ianuarie 1969.
A redactat scrisoarea și cele patru copii ale acesteia, prin care anunța existența unui grup format din tineri care urmau să se autoincendieze pentru a îndemna opinia publică la acțiune.
De asemenea, cerea interzicerea cenzurii, încetarea distribuției publicației trupelor de ocupație și făceau un apel la poporul cehoslovac pentru a intra în grevă pe termen nelimitat și a oferi astfel susținere celor două deziderate. Palach și-a semnat scrisoarea „Torța nr. 1”, anunțând că, în cazul în care cererile sale nu erau satisfăcute, pe 21 ianuarie 1969 acțiunea sa va fi urmată de o nouă „torță umană”.
S-a îndreptat spre piața Wenceslas din Praga, unde a ajuns la ora 14.30, având cu sine două containere de plastic cu paru litri de benzină, pe care le-a turnat asupra sa și și-a dat foc, fiind stins și ajutat de către trecători.
A fost transferat la spital, iar știrea despre fapta sa s-a răspândit imediat în presă și în rândul opiniei publice.
A fost dus la spital, medicii fiind rezervați în privința șanselor de supraviețuire, având în vedere că 85% din suprafața corpului prezenta arsuri grave.
În scurt timp, în jurul clinicii au sosit jurnaliști, dar accesul a fost permis doar membrilor familiei: mama sa, Libuše Palachová și fratele său, Jiří.
Jan Palach le-a spus medicilor că nu a dorit să se sinucidă și că autoincendirea sa a fost o formă de protest asemănătoare celei folosite de călugărul budist Thich Quang Duc în Saigon (Vietnam) pe 11 iunie 1963, a cărui acțiune a fost urmată de altele similare, care au condus la înlocuirea liderului vietnamez Ngo Dinh Diem în noiembrie 1963.
