A urmat apoi pentru o perioadă cursurile Facultății de Drept pe care însă, din motive financiare, a fost nevoit să le abandoneze.
În toamna anului 1911, la sugestia lui Garabet Ibrăileanu, poetul George Topîrceanu s-a mutat la Iași ca subsecretar la „Viața Românească”, un pas care i-a schimbat viața, experiența trăită în redacția revistei fiind strâns legată de debutul său literar, așa cum singur mărturisea:
„Timp de patru ani mă identificasem cu respectabila revistă ieșeană.
Acolo am debutat cu adevărat, acolo mi-am publicat, în afară de mici infidelități, toată trandafiria mea operă de până atunci.
În redacția ei, nomadă ca o gospodărie de artiști tineri, mă simțeam la mine acasă”.
În 1912 se căsătorește cu învățătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un singur fiu, Gheorghe, dar căsnicia se va destrăma.
Ulterior, se va înfiripa o poveste de dragoste discretă între el și poeta Otilia Cazimir.
Activitatea sa literară a fost întreruptă de participarea la al doilea Război Balcanic în 1913 și apoi la Primul Război Mondial.
În timpul luptelor de la Turtucaia din septembrie 1916, a fost luat prizonier și a cunoscut pentru aproape un an și jumătate calvarul lagărelor din Bulgaria.
A supraviețut în mod aproape incredibil și a fost eliberat în ultimele zile ale anului 1917.
Revenit în București, a publicat în ziarul „Lumina” poezia „De profondis” în care, într-o notă veselă, își anunța întoarcerea din captivitate acelora care de „un an și jumătate” îl credeau mort:
„Dar astăzi, negru și sburlit
De cum m-a prins dușmanul
Vă dau de veste c-am sosit
Întreg, și eu și geamantanul!”.
Au urmat, în același ziar, șase editoriale grupate sub titlul „Amintiri din campanie”, o relatare amănunțită a experiențelor dramatice trăite în campania militară din 1916, care ulterior vor fi publicate în volumul „Amintiri din luptele de la Turtucaia”, apărut în 1918.
Memoriile sale din timpul prizonieratului în Bulgaria, intitulate „Pirin Planina. Episoduri tragice și comice din captivitate” au apărut câțiva ani mai târziu, în 1936, deși Topîrceanu se îndoia că experiențele traumatizante trăite și relatate de supraviețuitori ar putea desființa războiul:
„S-a publicat în vremea din urmă atâta literatură de război!
Toată lumea, de pe toată fața globului pământesc, e convinsă acum până-n vârful unghiilor, ca și înainte de 1914, că războiul e o calamitate, o rușine pentru civilizația noastră etc.
Totuși omenirea nu-l desființează.
