Tinerii intelectuali interbelici în conflict cu poliția morală a națiunii
Geo Bogza (1908-1993), poet avangardist și jurnalist, este cel mai cunoscut exemplu în acest sens. Deși s-a angajat ulterior în critica exceselor dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, fusese un admirator al stângii politice. Bogza și-a exprimat opoziția față de evoluția anti-intelectualistă a regimului, dar nu a oferit nicio critică la adresa guvernului comunist. Bogza a fost reținut pentru prima dată la închisoarea Văcărești în 1930, după ce a fost acuzat pentru publicarea „Jurnalului de sex”.
A fost eliberat la 28 noiembrie 1932. Ulterior, Bogza a fost reținut de două ori, în 1933 și 1937. pentru o altă poezie intitulată „Poemul ultragiant”, pentru care a fost condamnat la șase zile de închisoare. Nicolae Iorga și Octavian Goga au fost cei care au ,,sărbătorit” cel mai mult arestarea lui Bogza. Chiar și Tudor Arghezi, o personalitate culturală proeminentă și un poet consacrat încă din interbelic, a fost acuzat de pornografie de Iorga și de adepții săi.
Procesul s-a încheiat cu victoria lui Eliade
Eliade a fost acuzat de pornografie în 1936 din cauza romanelor sale ,,Domnișoara Christina” și ,,Isabel și apele diavolului”. Eliade era asistentul lui Nae Ionescu la Facultate în 1937, când directorul general al Ministerului Instrucțiunii Publice, Constantin Kirițescu, l-a concediat. Eliade a intentat apoi un proces împotriva Ministerului Educaţiei pentru a-și recâștiga postul, iar Rădulescu-Motru l-a apărat pe Eliade.
Pe măsură ce România a devenit mai autoritară de-a lungul anilor 1930, intelectualii au trebuit să lucreze în ciuda unor autorități care acționau ca un soi de poliție a moralei naționale.
Numeroși bucureșteni aveau parteneri multipli, erau deschiși și liberali în privința sexualității, în general, și mergeau frecvent la prostituate. Niciuna dintre aceste acțiuni nu a fost interzisă. Prostituția a fost acceptată ca parte a perspectivei liberale. Primele evenimente ale Asociației Criterion s-au desfășurat la reședința lui Floria Capsali, care era situată în zona „Crucii de Piatră” din București.
Într-o scrisoare din 1930 către Camil Baltazar, Mihail Sebastian a recunoscut că era deprimat în timp ce își urma studiile de drept la Paris. Astfel îi scria tânărul intelectual binefăcătorului său despre cum reușea să treacă peste perioadele de depresie: „Am citit din Montaigne și am fost la curve”.
