Țiganii lăutari din București își fac conservator. Un reportaj marca Margareta Nicolau despre Junimea Muzicală din Dudești

 

Seara târziu, întâmplarea te-a aruncat într’unul din restaurantele modeste ale Capitalei.

Îţi sorbi liniştit cafeaua şi prin fumul de ţigară întruchipezi calde imagini de vis. Tresari. Un bărbat cu chipul bronzat şi vioara sub braţ ţi-a răsărit la câţiva paşi. Se înclină.

Pauza care urmează o socoteşte drept încuviinţare şi arcuşul începe să alunece pe coarde lin, unduios, melancolic, îngăimând o poveste de iubire care nu mai poate reînvia decât pe note.

Astfel trece cântăreţul pribeag dela masă la masă şi oamenii dornici încă de duioşie ascultă cu o frântură de religiozitate cântecul de dragoste, din poezia căruia se desprinde tot mai clar imaginea părinţilor şi bunicilor noştri.

Dacă radio a apărut ca un factor puternic de concurenţă, tradiţia nu poate

fi înăbuşită. Ani îndelungaţi încă ne vor mai suspina la ureche cântecele de inimă albastră.

Dar de pe urma prăbuşirilor ies veşnic forţe noui la ivială. Rasa care

poartă beţia melodiei în sânge nu vrea să piară şi s’a aşeziat la muncă.

Fiii lăutarilor au astăzi un conservator al lor.

Veţi bănui poate că la mijloc e o simplă glumă. Copiii şi tineretul au început să înveţe notele sub conducerea unui profesor şi’n ochii lor negri, ca smoala, citeşti pasiunea ţelului urmărit cu înfierbântare.

– „La Viena, Budapesta şi Londra sunt bande celebre de lăutari, plătiţi regeşte. De ce să nu ne formăm şi noi taraful nostrum de pomină?” … mi s’a destăinuit, cu dinţii strânşi un muzicant.

Şi-am pornit nu fără curiozitate să vizitez şcoala răsărită ca din pământ, fără fonduri, fără subvenţii, fără local propriu, cu singura bază de statornicie: sufletul pus la înfăptuirea ideii.

La „Junimea muzicală”

O încrucişare de drumuri cu numirea La pompă pe Dudeşti. Se vede că acum un deceniu sau două deaici îşi furnizau apă locuitorii de pe Raion, Foişor, Barbă Rasă şi alte străzi împrejmuitoare.