Atunci când președintele român Klaus Iohannis i-a oferit istoricului Radu Ioanid un post de ambasador, Ioanid a spus că nu există decât o singură țară pe lume în care și-ar dori să servească: Israel.
Născut la București dintr-un tată evreu și o mamă protestantă, legăturile dintre Ioanid și Israel îi transcend genealogia.
Inamic al regimului comunist
Cercetările sale privind rolul României în Holocaust l-au transformat într-un inamic al regimului comunist din România, din care a reușit să scape.
În deceniile următoare, în calitate de cel mai important cercetător al Holocaustului din România și de director al Direcției de Programe a Arhivelor Internaționale a Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA el și-a petrecut multe ore de lucru la Yad Vashem și în alte arhive de pe tot cuprinsul țării de-a lungul deceniilor de cercetare.
Una dintre cărțile lui Ioanid, „Răscumpărarea evreilor: Povestea târgului secret extraordinar dintre România și Israel”, reeditată anul acesta, a dezvăluit că Israelul i-a plătit României lui Ceaușescu mii de dolari per persoană pentru a permite unui număr de peste 100.000 de evrei români să emigreze în Israel.
Ioanid a relatat pentru The Jerusalem Post această poveste reală extraordinară din reședința ambasadorului din Herzliya, pe care o împarte cu soția sa, cu cinci pisici – inclusiv una numită după poate cel mai faimos personaj literar român, Dracula – și cu un câine teckel numit Felix.
„Am crescut într-o familie în care ambii părinți erau profesori universitari”, și-a amintit Ioanid. „Deși erau de stânga, iar tatăl meu a fost la un moment dat comunist, ei erau foarte potrivnici regimului Ceaușescu.”
Casa familiei Ioanid era plină de cărți – „lucru deloc neobișnuit într-o familie parțial evreiască”, a glumit el – și de publicații occidentale precum Le Monde și L’Express, pe care tatăl lui le cumpăra de pe piața neagră.
Ioanid a optat să studieze sociologia, întrucât în România comunistă era considerată o disciplină „burgheză” și, în consecință, nu era atât de strict controlată prin dictatele ideologice oficiale.
„Am antipatizat profund regimul Ceaușescu și la un moment dat am realizat că regimul aducea tot mai mult cu unul fascist”, a spus el. „Extremele politice sunt foarte similare” – o idee cunoscută și sub numele de „Teoria potcoavei”.
„Regimul era un regim național socialist”, a precizat Ioanid, folosind denumirea formală a nazismului.
„Chiar și unele mitinguri începuseră să aducă cu mitingurile naziste și, totodată, Ceaușescu începuse să-i reabiliteze pe fasciștii români și să-i laude și să încerce să le găsească justificări.”
Ioanid și-a scris teza de doctorat pe tema fascismului din România la Universitatea din Cluj, sub un îndrumător care era supraviețuitor al Holocaustului.
El nu a avut acces la izvoare istorice primare, întrucât regimul comunist își ținea arhivele închise, însă biblioteca academică conținea, pe lângă alte izvoare, vechi ziare fasciste românești și mărturiile depuse la procesele criminalilor de război români.
„Spre deosebire de regim, care afirma oficial că fasciștii români erau o coloană a cincea a Germaniei Naziste, eu am demonstrat în teza mea că ei aveau rădăcini în comunitate”, a explicat el.
„Era un tip de fascism creștin-ortodox, clerical, religios, mistic, iar nu un partid nazist.”
Regimului Ceaușescu nu i-a plăcut – se poate afirma în cel mai bun caz – dizertația lui, deși Ioanid ezită să-și atribuie calitatea de dizident.
„Mi s-a refuzat eliberarea unui pașaport și mi s-a spus că nu pot participa la conferințe internaționale, iar în cele din urmă nu mi-am putut publica teza în România până la căderea comunismului […] La locul meu de muncă au recrutat o rețea de informatori care spuneau că nu sunt loial regimului – ceea ce era adevărat – și că scriu lucruri care nu se potrivesc cu propaganda oficială.”
Dosarul de la Securitate
După căderea regimului, Ioanid și-a putut citi întregul dosar întocmit de poliția secretă, astfel că știe exact cine l-a turnat, persoane între care se află și sociologi de seamă.
„E o senzație ciudată”, a spus el despre postura de a fi spionat. „Ai senzația că ceva nu e în regulă, dar nu știi ce anume.”
În America
La 33 de ani, în 1977, Ioanid și soția sa au primit viză pentru a pleca în Israel, dar au decis în schimb să emigreze în SUA, fiindcă el vorbea engleza.
A început să lucreze la Arhivele Evreiești Americane din Cincinnati, unde și-a continuat cercetările privind Holocaustul în România.
În 1989 Ioanid a devenit parte a echipei care a înființat Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA, fiind responsabil și cu selectarea fotografiilor pentru expoziția permanentă.
„Fiecare imagine statică din muzeu a trecut prin mâinile mele”, a spus el.
„Eu prezentam opțiuni și [echipa] dezbătea ce ar fi trebuit să fie folosit. A fost fascinant […] A fost foarte traumatizant ca, mai bine de doi ani, să vezi zi de zi zeci de fotografii înfățișând crime și mutilări și cadavre și omoruri.”
Când muzeul a fost terminat, Ioanid a fost însărcinat să-l ghideze pe Elie Wiesel pentru o primă vizită, și atunci cei doi au devenit prieteni buni; Wiesel, care s-a născut în România, a scris prefața pentru „Răscumpărarea evreilor”.
„Elie era o vedetă”, a povestit Ioanid. „Oriunde mergea, lumea sărea pe el. Toți îl iubeau. Chiar a fost ceva [extraordinar – n.trad.].”
Ioanid era însărcinat la muzeu să administreze registrul supraviețuitorilor Holocaustului, printre altele, iar din 2000 a devenit director al Direcției de Programe a Arhivelor Internaționale.
În această calitate, Ioanid a călătorit vreme de 20 de ani în Europa, nu numai ca reprezentant al Muzeului, și a condus la Washington și în Europa echipe cu un buget anual de 1,5 milioane de dolari.
Când și-a început munca, arhiva Muzeului conținea câteva mii de pagini, iar când a plecat pentru a deveni ambasador, în februarie 2020, arhiva avea 135 de milioane de pagini.
Una dintre cele mai interesante misiuni ale sale a fost recuperarea arhivei AMIA din Buenos Aires după atentatul cu bombă organizat în 1994 de Iran și Hezbollah împotriva centrului evreiesc, atentat soldat cu 85 de morți și sute de răniți.
„Aveau o arhivă imensă care a fost parțial distrusă, însă cea mai mare parte s-a păstrat, fiindcă era în cutii de metal”, a spus el. „Le-am refăcut și le-am copiat.”
Înapoi în România
Ioanid e mândru de munca sa la Muzeul Holocaustului, dar mai ales de faptul că 90% din cei 1,7 milioane de vizitatori anuali de dinainte de pandemie nu erau evrei, întrucât, afirmă el, americanul de rând nu cunoaște suficient Holocaustul.
După căderea comunismului, Ioanid a lucrat împreună cu Wiesel pentru a ajuta România să se împace cu propria ei istorie.
„Țara refuza să creadă, fiindcă în timpul comunismului nu existase acces la arhive, dar și din cauza extremei drepte, care nega Holocaustul și existența antisemitismului în România”, a spus el.
Wiesel a condus o comisie privind Holocaustul în România, care avea și un israelian și un român în calitate de vicepreședinți. Ioanid a fost vicepreședintele ei din partea SUA.
„Raportul Wiesel a schimbat complet poziția țării”, a spus el.
„Recomandările noastre au dus la înființarea monumentului Holocaustului și educației despre Holocaust în România, cât și a Institutului Wiesel aflat în subordinea premierului român, pentru a lupta contra negării Holocaustului”, a spus el.
„Încet, dar sigur, România s-a transformat dintr-o țară în care negarea Holocaustului era extrem de fermă și de puternică într-o țară care, la nivel de clasă politică, a devenit un model în Europa […] Nu voi spune că în România de astăzi nu există antisemitism. El constituie o tradiție culturală puternică. Chiar dacă acum în România nu mai sunt evrei, antisemitismul există pe rețelele sociale, însă clasa politică are foarte multă grijă cu acest aspect.”
Ambasadorul a subliniat că definiția de lucru a antisemitismului adoptată de Alianța Internațională pentru Comemorarea Holocaustului a fost redactată sub coordonarea României; că premierul are un reprezentant special pentru combaterea antisemitismului, negării Holocaustului și xenofobiei; și că ambasadorul propus acum pentru Washington – care e fratele geamăn al reprezentantului special – și-a scris teza de doctorat pe subiectul crimelor românești de război împotriva evreilor.
„Eu cred cu tărie că Holocaustul a fost un proiect european”, a afirmat Ioanid.
„Germania a fost volanul, motorul, creierul, până la un punct, însă germanii n-ar fi putut realiza ce au realizat fără ajutorul fiecărei țări din Europa […] cu foarte puține excepții […]. Știu foarte bine acest lucru și-l pot documenta și demonstra.”
Un exemplu invocat de Ioanid cu privire la faptul că multe țări sunt responsabile pentru soarta care s-a abătut asupra evreilor din Europa este Struma.
Vasul a plecat din România în 1941 cu 769 de refugiați evrei la bord, sperând să ajungă în Palestina aflată sub mandat britanic.
S-a oprit însă la Istanbul din cauza unei defecțiuni la motor, iar guvernul turc a refuzat să-i lase pe refugiați să debarce.
Între timp, Agenția Evreiască i-a cerut Regatului Unit să le permită evreilor de pe vas să intre în Palestina, dar a fost refuzată.
După două luni petrecute la Istanbul, turcii au dispus vasului să plece și au remorcat Struma până în Marea Neagră, în ciuda faptului că motorul ei nu funcționa.
Nava a fost scufundată apoi de un submarin sovietic care avea misiunea să oprească fluxul de materii prime către Germania nazistă, și toate persoanele de la bord în afară de una au fost ucise.
Ioanid a denunțat țările care neagă că au participat la Holocaust, afirmând că ele „falsifică istoria”.
Întrebat cu privire la unele state central și est-europene care au legi și politici care distorsionează istoria, el a spus: „Dacă le permiți politicienilor să manipuleze istoria, tot pe ei îi va lovi rău mai târziu. Atât de simplu este. Unii vecini ai României falsifică istoria fiindcă ei cred că acest lucru îi ajută. Poate că-i ajută pe termen scurt, dar mai târziu se va întoarce să-i bântuie.”
Cât despre faptul că ministrul de externe Yair Lapid l-a rechemat pe ambasadorul israelian din Polonia din cauza unei legi adoptate de Varșovia care face aproape imposibilă primirea de compensații de către supraviețuitorii Holocaustului și descendenții lor pentru proprietățile confiscate, Ioanid a spus: „Eu cred că el spune lucruri corecte în privința Holocaustului și a istoriei Holocaustului”.
„Lapid e ca un Hollywood cu creier”, a spus Ioanid. „Are carismă, poate seduce chiar și o bucată de lemn, dar el e extrem, extrem de inteligent și de perspicace.”
Ioanid a sosit în Israel în calitate de ambasador în februarie 2020.
„După 30 de ani la Muzeul Holocaustului am decis că e mai bine să plec cât încă toată lumea mă place, decât să plec când ei se vor fi săturat de mine sau eu de ei”, a glumit Ioanid.
Ambasadorul consideră că culturile și bucătăriile celor două țări se aseamănă și, chiar dacă nu știu cântecul „București” de Omer Adam, despre o petrecere de pomină într-un weekend, el a subliniat că mulți turiști israelieni vizitează România.
Deși premierul și ministrul de externe ai României au vizitat Israelul cam cu un an în urmă și în România există investiții israeliene majore și patru fabrici Elbit, iar cooperarea militară e excelentă, Ioanid consideră că cele două țări pot face mult mai mult pentru a colabora.
„Avem nevoie de mai puțină vorbărie și de mai multă substanță”, a spus el.
În 2019, premierul român de la acea dată, Viorica Dăncilă, declara că țara își va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim.
Însă după numai câteva ore președintele român Klaus Iohannis a contrazis-o, ba chiar a făcut-o „ignorantă”; iar ambasada se află și acum la Tel Aviv, deși într-un alt loc.
Ioanid a spus: „România este o țară UE, iar noi ne coordonăm cu Bruxelles-ul în ce privește mutarea ambasadei la Ierusalim. România consideră […] că o soluție cu două state e ceea ce ar trebui să se întâmple aici pe termen lung, dar noi nu suntem în postura de a-i spune Israelului cum și când s-o facă. Va fi nevoie de timp. Sperăm la ce-i mai bun.”
