De ce au fost scutiți românii de devșirme
„Tributul de sânge” este menționat pentru prima dată în documente la 1438, dar probabil practica era mai veche.
Din fericire, Țara Românească și Moldova n-au fost nevoite niciodată să plătească acest tribut, spun experții în istoria Imperiului Otoman.
„Ţările române nu au dat niciodată copii drept tribut otomanilor. Nu există niciun document care să certifice acest aspect. Motivul este simplu: Principatele Române nu au fost niciodată provincii otomane, deci ele nu intrau sub incidenţa devşirme, aplicată automat doar regiunilor cucerite. Adică această lege se oprea la Dunăre”, a declarat pentru Adevărul Dan Prodan, un specialist în istoria Imperiului Otoman.
Şi alţi istorici sunt de aceeași părere. ”Ţările Române nu au dat copii ca tribut, pentru că noi eram situaţi, în viziunea politicii externe otomane, în «Casa Păcii», ca ţări ce plătesc tribut, un statut intermediar între «Casa Războiului», inamicii Porţii, şi «Casa Islamului», teritoriile efectiv otomane”, afirmă Daniel Botezatu, doctor în istorie.
Nu cumva Țepeș le-a tăiat pofta otomanilor?
Cu toate astea, se pare că a existat un moment în care Țării Românești i s-a cerut să achite devșirme. Iată ce scrie istoricul Radu Ștefan Ciobanu în cartea sa „Pe urmele lui Vlad Țepeș: ” Acela;i episod a fost povestit și de Mihail Dukas. Lui Țepeș i s-a cerut să vină personal la Poartă să plătească tributul datorat pe trei ani- adică 30 000 de galbeni- și să aducă și 500 de copii. Domnul nu s-a supus. Atunci, Hamza a venit cu o armată de 10 000 de oșteni pentru a lua pașnic sau prin forță cele cerute. Vlad s-a opus să dea cei 500 de copii, spunând că țara sa nu a plătit niciodată tributul sângelui și a refuzat să vină la Istanbul”.
Turcii s-a încăpățânat, însă, să-i caute pricină cumplitului voievod . Ce a urmat povestește cronicarul otoman Solakzade Mehmed în cronica Tarih-i Solakzade (Cronica lui Solakzade): „Când ei au descins pe malul Dunării, voievodul Țepeș cel hain cu oastea sa, dând într-o noapte, pe neașteptate un atac, atât Kamza bei, cît și musulmanii care se găseau în jurul său și-au găsit cu toții moarte de eroi martiri”.
E posibil ca răspunsul lui Țepeș să nu fi plăcut otomanilor, care au renunțat pentru totdeauna să mai ceară copii țărilor românești. Grecii, albanezii, sârbii, bosniacii și bulgarii au continuat să trimită copii pentru trupele de ieniceri și administrația otomană până în secolulul al XVI-lea. Unii dintre acești băieți au ajuns, de-a lungul timpului în poziții importante, chiar mari viziri, alții, însă, au fost transformați în eunuci și trimiși să păzească haremul sultanului.
