Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Teoria timpilor istorici: Fernand Braudel
Articole online

Teoria timpilor istorici: Fernand Braudel

Fernand Braudel

În lucrarea intitulată Mediterana și lumea mediteraneeană în epoca lui Filip al II-lea, reputatul istoric Fernand Braudel prezintă prefața cărții drumul pe care l-a parcurs opera însăși, de la o carte comună, înscriindu-se în sfera istoriei diplomatice, la o carte, cum afirmă autorul însuși că orice operă vrea să fie, revoluționară.

Teoria timpilor istorici: Fernand Braudel

Astfel, explică Fernand Braudel, cartea își face loc în cadrul unei istorii ample, atentă la mișcările și evoluțiile diferitelor societăți mediteraneene, la destinul economic și social al acestui „complex de mari”, care este Marea Mediterană. Autorul își împarte lucrarea în 3 părți corespunzând unui timp istoric pe care Braudel îl fracționează pentru decriptarea întregului: timpul geografic, care, pentru istoricul francez, nu presupune o simplă înșiruire de date geologice sau geografice, ci sublinierea evoluției comune a spațiului geografic și a omului; timpul social, aferent dinamismului caracteristic diverselor constructe socio-politice mediteraneene de-a lungului timpului; în fine, timpul individual, al istoriei de eveniment, cu oscilațiile și modulațiile ei rapide. E de reținut că toți cei trei timpi converg către unul singur, care este Istoria.  

Ceea ce reușește magistral Fernand Braudel este să pună în practică una dintre marile idei ale Școlii de Annales: istorie nu poate fi înțeleasă, așa cum pretindea istoricul german Leopold von Ranke, doar prin apel la documentul de arhivă, tocmai pentru că acest tip de informație oferă numai o perspectivă, a autorității care a redactat și păstrat documentul. De aceea, istoricii racordați Școlii franceze de istorie postbelice au postulat ideea că orice, realmente, poate fi un document istoric, atâta timp cât servește înțelegerii dinamicii și proceselor istorice. 

În aceeași carte, Fernand Braudel se apleacă și asupra caracteristicilor populaților zonelor deșertice

Astfel, principalele lor caracteristici sunt anduranța, adaptabilitatea, comuniunea, Braudel afirmând că sunt nomazi cu rază mică de deplasare și nomazi care se deplasează pe distanțe mari, și, bineînțeles, nomadismul. Toate acestea pentru un singur scop: salvarea. Întrucât mediul înconjurător e pustiu și sărac, populațiile trebuie să-și cumpănească atent alimentele, consumând plante sălbatice preponderent, rareori animale, cu atât mai puțin cămilele, indispensabile deplasării, dar și să prezerve resursele de apă, fântânile fiind prețuite și protejate, asupra lor exercitându-se drepturi tradiționale. Oazele joacă, așadar, rolul de puncte strategice, mai ales în perioadele secetoase. Jafurile sunt și ele o altă modalitatea de a procura hrana, nomazii fiind recunoscuți pentru caracterul lor belicos. Trebuie spus că viața lor e dictată de evoluțiile climatologice. 

O lucrare indispensabilă și clasică, Mediterana și lumea mediteraneeană în epoca lui Filip al II-lea, a deschis calea unor istorii de tip la longue durée, în opoziție cu istoria de tip evenimențial promovată de François Simiand.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola