Tema colectivizării în timpul regimului comunist
Infiltrat în comunitățile locale prin persoanele angajate în funcții oficiale pentru a deservi regimul și a realiza proiectul de inginerie socială, Partidul Muncitoresc Român (PMR) a declanșat lupta de clasă la sate pentru eliminarea ,,dușmanului”, procesul conducând la reorganizarea relațiilor socialeconomice și politice în mediul rural.
Comunismul a încercat prin colectivizare să reconstruiască lumea rurală, să răstoarne vechea ierarhie, să impună un nou tip de relație intracomunitară, plecând de la premisa, greșită, că populația săracă a satelor, cea fără pământ și mijloace, va reacționa prin reprimarea țăranilor înstăriți și că îi va elimina din corpul social.
Tema colectivizării în istoriografia românească a fost tratată pe durata existenței regimului comunist de o manieră restrictivă, lucrările apărute urmărind linia de partid și eludând astfel efectele reale ale procesului asupra lumii satelor. Interesul pentru colectivizare a fost deci restrâns, iar operele care totuși tratau subiectul aveau un rol mai curând propagandistic, fiind supuse cenzurii. În această perioadă, procesul colectivizării a fost abordat cu mai multă competență de autori precum David Kideckel.
În urma cercetării de teren întreprinse la Hârseni între 1974-1978, a subliniat raportul dintre comunitățile locale de săteni și puterea centrală, modul în care cele doua s-au influențat reciproc, respingând teza unei colectivizări desfășurate în acord deplin cu politica dictată de la centru. După căderea comunismului în România, accesul în Arhivele Naționale, în arhivele comunale, în Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a devenit, treptat, posibil, cercetarea beneficiind de pe urma acestei deschideri.
