Telegrama secretă care a grăbit sfârșitul lui Hitler

 

Pe 23 aprilie 1945, Hermann Goering încearcă să îl deposedeze pe Hitler de putere printr-o manevră care se dorește vicleană.

La sfârșitul lui aprilie 1945, devenise limpede că Germania nazistă pierduse războiul. Prinsă în clește dinspre vest de anglo-americani, dinspre est de sovietici și tocată cu bombe, cu un Hitler rupt de realitate, ascuns în bunkerul lui din Berlin. Führerul a devenit umbra celui de acum doi-trei ani: slăbit de boală, trece brusc de la puseele nebunești de speranță la crizele de depresie.

Demnitarii apropiați din jurul lui văd toate acestea și niciodată luptele intestine nu au fost mai crunte.

Cu toate acestea, Hermann Goering – desemnat succesorul lui Hitler – nu este pe aproape. De câtva timp, șeful Luftwaffe pare să nu mai fie în grațiile Führerului. Deși Goering a avut un aport important la ascensiunea lui Hitler în funcția de cancelar și era foarte iubit de germani pentru jovialitatea sa, el a comis mai multe erori militare, care au dus între altele la înfrângerea din Bătălia pentru Anglia.

Așa că Goering nu se află acum la Berlin ci s-a izolat în fastuoasa sa reședință de la Carinhall și își face gânduri negre că locul i-ar putea fi luat de alți rivali aflați mai aproape de Hitler și mai iuți de mână: Heinrich Himmler, Martin Bormann sau Josef Goebbels.

Hotărându-se să reintre în cărți, el îi expediază lui Hitler pe 23 aprilie 1945, puțin înainte de miezul nopții, o primă telegramă în care evocă faimosul decret secret din 29 iunie 1941 prin care Goering era numit succesorul Führerului, în cazul morții sau al imposibilității acestuia de a-și exercita puterea în urma unei răpiri, dispariții, boli etc.

Iată textul telegramei:

„Mein Führer,

 

Generalul Koller (șeful de stat major al Luftwaffe – n.r.) mi-a făcut o scurtă prezentare a situației; pe baza informațiilor pe care le-a obținut de la generalul Jodl și de la generalul Christian, ați menționat anumite decizii legate de mine și ați subliniat că voi fi, dacă negocierile devin necesare, într-o poziție mai favorabilă decât dvs. la Berlin. Aceste declarații mi-au părut atât de surprinzătoare și de grave încât m-am simțit obligat să consider, dacă nici un răspuns nu îmi parvine înainte de orele 22, că v-ați pierdut libertatea de a acționa. Voi trebui atunci să pun în aplicare condițiile decretului dvs. și să iau deciziile necesare pentru binele Națiunii și Patriei noastre.”

 

Știți prea bine sentimentele mele față de dvs. în aceste ceasuri, cele mai grele din viața mea, sentimente pe care nu le pot exprima în cuvinte. Fie ca Dumnezeu să vă aibă în pază și să vă permită totuși să ajungeți aici imediat ce va fi posibil.

 

Al dvs. devotat

Hermann Goering”


 

Mai spera Goering că va putea negocia pacea cu Aliații? Greu de spus. În orice caz, această telegramă era tot ce îi mai lipsea lui Bormann, dușmanul înverșunat al lui Goering, pentru a-l acuza pe acesta de înaltă trădare și a lichida și ultima rămășiță de simpatie pe care Hitler i-o mai păstra șefului aviației.

Înștiințat de Bormann, Führerul tratează început cu apatie telegrama, ca și celelalte evenimente din acea zi, după cum își va aminti Albert Speer, ministru al Arsenalului în al III-lea Reich în autobiografiile sale foarte precise pe care le-a scris după ispășirea pedepsei cu închisoarea.

Însă Goering comite o ultimă greșeală: se grăbește să trimită mai multe telegrame unor ofițeri pentru a-i înștiința despre testamentul lui Hitler și de faptul că el conduce acum Reich-ul. De data aceasta, Hitler turbează. „O explozie de furie sălbatică amestecată cu amărăciune, neputință și deznădejde”, scrie Speer.

Hitler îl acuză pe Goering de trădare: „Am știut de la început. Am știut că Goering este un leneș. A lăsat Luftwaffe în ruină. Este corupt. Exemplul lui face corupția să devină posibilă în acest stat. De altfel, era un toxicoman de ani de zile. Am știut de la început.”

Potrivit lui Speer, trădarea lui Goering a provocat a accelerat degradarea psihică a lui Hitler și a grăbit dezintegrarea a ceea ce mai rămăsese din Al III-lea Reich.

Curând, la Hitler, furia este înlocuită de deznădejde:

„Foarte bine, Să-l lăsăm pe Goering să negocieze capitularea. Dacă războiul este oricum pierdut, contează prea puțin cine o face.”

Peste o săptămână, Hitler și Eva Brown se sinucideau.

Trupele americane intră în buncărul din Berlin după o lună. Locul este răvășit de bombe, apa pompierilor și jafuri. Căpitanul Banjamin Bradley adună cât poate din resturi pentru a le păstra ca suvenir, deși necunoscând germana, nu pune mare preț pe hârtiile găsite.

La sfârșitul războiului, căpitanul le duce cu el acasă, în Carolina de Sud, unde sunt închise într-un seif ditr-o bancă până în 1958. Fiul lui Bradin, James, student și viitor colonel în armată, va scoate documentele din bancă și va decide să-și scrie lucrarea de licențăpe baza lor.

După o vreme, duce telegrama lui Goering unuia dintre profesorii săi, Robert Riecke, care își dă seama ce comoară avea în mâini.

Documentul este scos într-un final la licitație în Maryland, pe 11 iulie 2015, pentru 15.000 de dolari, dar se vinde cu 54.675 dolari unui cumpărător american anonim. Familia Bradin nu s-a ales cu nici un bănuț. Nici familia Goering, de altfel. Edda Goering a fost refuzată de justiție în primăvara lui 2015, atunci când a cerut recuperarea averii tatălui, confiscată după război.