Celebrele manuscrise, descoperite începând din 1947 de păstori beduini, continuă să fascineze şi azi, căci ele conţin texte antice de o mare importanţă istorică.
Din 1947, de când au fost descoperite primele manuscrise, până acum, cercetătorii au reconstituit peste 900 dintre aceste texte ebraice antice. Multe dintre ele sunt distruse, dar câteva sunt păstrate în condiţii bune, scrie Science Alert.
Un studiu recent a concluzionat că cel puţin pentru obţinerea unuia dintre ele a fost folosită o tehnică diferită decât pentru restul, o tehnică necunoscută, nemaintâlnită până în ziua de azi.
Pergamentul care a atras cel mai mult atenţia, poate cel mai important din colecţie, are o vechime de circa 2.000 de ani. S-a păstrat, în ciuda vechimii, a condiţiilor în care a fost ţinut şi a dimensiunilor, remarcabil de bine.
Acesta a fost găsit de beduini într-o peşteră, în 1956, la nord de Marea Moartă, şi vândut unui anticar.
Anticarul l-a împachetat în celofan, l-a pus într-o cutie de pantofi şi depozitat sub podea, scrie Science Alert.
„Pergamentul Templului”, cum este el cunoscut, a supravieţuit, însă, în prezent, este cel mai subţire dintre pergamente. Are o grosime de numai a zecea parte dintr-un milimetru. Cu toate acestea, s-a păstrat, iar materialul a rezistat pe întreaga sa lungime de 8 metri.
Pergamentele au fost realizate diferit, în funcţie de perioadă şi de regiune. De obicei, se pornea de la pielea unui animal, care era spălată, uscată şi prelucrată, până când nu mai era deloc păr şi ţesut moale.
“Pergamentul Templului” nu seamănă cu niciun altul. Este deosebit, pentru că textul este scris pe partea pielii care era în contact cu animalul, nu cea cu părul.
Mai mult, textul pare a fi scris pe un strat anorganic, aplicat pe piele, ceea ce este neobişnuit.
Cercetătorii au descoperit un amestec ciudat de sodiu, calciu, sulfuri. Graţie lui pergamentul a supravieţuit chiar şi în condiţii improprii.
Cert este că pergamentul are cea mai clară şi mai albă suprafaţă de scris din toate care au fost studiate. Multe dintre ele au pete, care ar fi existat de la început.
Studiul are implicaţii şi dincolo de Manuscrisele de la Marea Moartă, este de părere chimistul Ira Rabin, de la Universitatea din Hamburg, Germania.
El arată că la începuturile fabricării pergamentelor din Orientul Mijlociu au fost utilizate mai multe tehnici, ceea ce este în contrast puternic cu tehnica unică folosită în Evul Mediu.
Cercetătorii sunt convinşi că tehnologia unică de producţie folosită în cazul „Pergamentului Templului” este explicaţia pentru care sulul este atât de luminos şi de rezistent, mai scrie sursa citată.
Numai că problema abia acum vine. Rezultatele cercetării ridică mai multe semne de întrebare, decât oferă informaţii.
Compoziția acestui strat special, spun autorii, nu se potrivește cu apa din Marea Moartă, ceea ce înseamnă că trebuie să vină din altă parte. De unde exact, nu sunt siguri.
Dar doar pentru că sărurile provin din altă parte nu înseamnă că „Pergamentul Templului” a fost produs în mod necesar în altă parte. La urma urmei, acoperirea specială ar fi putut fi adusă în regiune din altă parte.
Vor trebui făcute mai multe cercetări pentru a localiza originea acestui strat și pentru a înțelege mai bine modul în care această tehnică poate prelungi viața unui pergament.
