Țarul mută vagabonzii Rusiei în Basarabia. Povestea tristă a românilor de sub ocupația rusească

 

Antahto, sunt moldovenii, care după însăşi povestea lui Zasciuc, ofiţer de stat major rus, aflată în voluminoasa lucrare „Statistica Rusiei”, scrisă sub direcţiunea generalului Obruceff, sunt elementul preponderent, trei pătrimi din totalul populaţiei județului Soroca, scria săptămânalul Cultura Poporului din 14 februarie 1926, care apărea la Cluj.

Pela 1791 şi la 1803 alţi români trecură Nistrul şi se aşează în stepele delà Ocicof. Din aceşti români s’au format dincolo de Nistru următoarele sate situate dealungul Nistrului: Oridropol, Maiaki, Dubasanii noui, Tiraspoli, Slobozia Hanului, Ananiev, Bobrinetul, Balta; în toate aceste sate şi târguşoâre, românii s’au amestecat cu rutenii, dar limba dominantă la ţară e cea moldovenească.

La 1792, după încheerea tratatului delà Iaşi, împărăteasa Ecaterina a dat un ucaz cu data de 27 Ianuarie, în care stă scris:

Boerii moldoveni, care de bună voe şi cu mare osârdie s’au făcut supuşi ruşi, merită a primi ca dar pământ şi moşie

După acest ucaz imperial, 26 boeri au căpătat moşii în judeţele Tiraspol şi Ananiev, din guvernământul Kerson, dincolo de Nistru, întinderea acestor moşii a fost de 260 mii desetine şi în curgere de 9 ani de zile, boerii aceştia au adus de au aşezat pe pământul dăruit mii de români din Basarabia, formând din aceşti emigranţi 20 de sate.

Tot cam pe această vreme alţi români delà nordul Basarabiei s’au ridicat de au trecut Nistrul şi s’au aşezat prin stepele Osiacovului, golite de tătari; ei au ales locuri de selişte între limanul Telegul şi râul Bug, unde trăesc şi acum descendenţii acestor emigranţi, formând satele româneşti Taşina, Berezina, Boldana, Cantacuzovka etc.

Acest sat din urmă a fost înfiinţat de către boerii Ion şi Nicolae Cantacuzino, veniţi acolo pela 1790 (mai multe documente privitoare la aceşti boari se află acum în mâinile proprietarilor satului Iastrebinovca a d-lor Martânovsky).

Aceste sate au fost vizitate de marele nostru învăţat T. T. Burada, care le-a descris într’un articol publicat în Convorbiri Literare.