Pe 6 noiembrie 1929 l-a primit în cabina sa de la Theatre de Paris pe gazetarul H. Doru de la „Realitatea Ilustrată”, căruia i s-a destăinuit.
H. Doru scrie: „Am în fața mea pe un artist care a bătut două recorduri: a fost actorul cel mai înjurat de presa românească timp de 20 de ani, timp în care a jucat, pe scenele din Capitală, și apoi a fost dat afară de toate teatrele din București, socotindul ca lipsit de talent și fără simț artistic”.
„Era în iunie 1923, jucasem „Patima Roșie” la Paris, cu Elvira Popescu, Iancovescu, Storin și Nutzi Stănescu, și, reîntors în țară, m-am găsit pe străzile Bucureștiului, la începutul stagiunii, așteptând un angajament care întârzia să vie.
În sfârșit d-na Marioara Voiculescu mi-a cerut să-i dau o mână de ajutor ca regizor la spectacolul d-sale „Iudith” de Bernstein unde juca alături de Storin în teatrul „Carol cel Mare”. Terminând aceasta, situația dinainte reveni. Așteptam, așteptam zadarnic.
Ce puteam face? Mi-am luat frumos bagajele și am plecat la Paris. La plecare, Scarlat Froda, care era profesor la cursul meu de teatru, mi-a spus: „Boierule, aș dori să reușești la Paris, pentru că prea s-au purtat prost cu d-ta aici”.
Ajuns la Paris, după patru luni jucam la teatrul „L Oeuvre” rolul lui Engstany din „Strigoii” lui Ibsen, punând și piesa în scenă.
După acest debut, directorul m-a reținut ca actor și „metteur en scene”. În stagiunea următoare mi-am reînceput activitatea cu rolul lui Kroftz din „Profesiunea d-nei Warren” a lui Shaw, alături de marea artistă Suzanne Despres.
Pentru ca să spulber toate calomniile, deoarece mi s-a contestat faptul că aveam roluri importante, – spunându-se în țară, printre culise, că interpretez roluri de servitor, – îți citez câțiva români care m-au văzut jucând: d. V. Eftimiu, d-na Macri, Tantzi Barozzi, iar anul trecut d-na Micaela Costescu.
Sunt de șase ani la Paris și în tot acest timp mi s-a oferit o singură dată să joc în țară, de către Fotino și Tantzi Barozzi cărora le sunt recunoscător.
Bineînțeles că am primit cu multă plăcere această propunere și am venit în țară. Din nenorocire pentru ei și pentru mine, n-am avut succes. Am fost primit cu „târnăcoape”, am fost făcut cu ou și cu oțet de anumite gazete și de aceea am fugit mâncând pământul.
Afară de acestă ofertă , n-am primit niciun fel de propunere până astăzi 6 noiembrie 1929.
Ca să termin, uite și o adresă a ministerului artelor, oblăduitorul propagandei românești în apus, prin care îmi răspunde că nu poate oferi nicio subvenție propagandei pe care o fac… fiindcă ungurii…dorm…adânc…
În ce privește activitatea mea teatrală aici: am jucat și pus în scenă tot repertoriul lui Ibsen. La Bruxelles am pus în scenă „Cei doi gemeni”, „Revizorul” lui Gogol. Revenit la Paris am pus în scenă, la teatrul „L Oeuvre”, „La jeunees fille dela Popotte” etc.
Am jucat comedie cu Tramel, apoi în „Minuit”, „Place Pigalle”, „L Argent” etc.
Am turnat apoi în „Fecondite”, „Cocktail Bar” și ultimul film „Nuits des Princes” a lui Marcel L Herbier. În acest film interpretam rolul lui Stefan (poetul)”, i-a povestit Mieluș gazetarului.
Alexandru „Mieluș” Mihalescu a decedat în 1974 la Paris. A fost absolvent la Conservatorului de Artă Dramatică Bucureşti (1904).
