Articole online

Tagore în România

La 13 ani după ce primise Premiul Nobel pentru Literatură, Rabindranath Tagore a ajuns în România, între 20 şi 22 noiembrie 1926, la invitaţia regelui Ferdinand.

Poetul și filozoful indian a fost însoţit de fiul său, Rathindranath Tagore, soţia acestuia, fiica lor adoptivă, de fizicianul P.C. Moholanobis, precum şi de soţia acestuia, scriitoarea Rani Moholanobis.

Cu această ocazie G.Lungulescu a scris în „Universul”:

„Apostolatul lui e plin de farmec, ca şi făptura lui de o frumuseţe ideală. Are ochi negri, mari, catifelaţi şi strălucitori de tinereţe în paloarea nobilă şi mată, de o dulce expresie.

Păru‑i ondulat îi cade în două părţi şi capătă strălucirea neobişnuită în atingerea cu talarul de mătase cenuşie ce‑i învăluie trupul înalt, mlădios şi subţire.

Argintată ca şi pletele‑i, sură îi este barba, iar vocea‑i îngăduitoare are vibraţiuni mângâioase pe care le face şi mai bine să le înţelegi spiritualitatea privirii înotând în lumină de îngăduitoare ironie.

Se desprinde atâta majestate impunătoare din glasul şi făptura poetului, încât, ascultându‑l, ţi se pare că eşti învestit cu sacerdoţiul celor ce predică lucruri nemuritoare.

Astfel se înfăţişează oaspe al României în clipa de faţă!”.

În conferinţa ținută la Teatrul Naţional, Tagore şi‑a exprimat grija pentru soarta Europei.

„Violenţa stă la pândă cu paşi de tigri”, a avertizat el.

Pe atunci nu numai România, dar nici o ţară din Europa nu simțea pericolul ce amenința bătrânul continen..

Sălaşul păcii

Rabindranath Tagore s-a născut la 7 mai 1861 la Calcutta, într-o familie care a dat Indiei numeroase personalităţi de seamă – reformatori, poeţi, muzicieni, pictori şi actori.

Încă din copilărie, Tagore scria poezii şi compunea cântece. Primul său volum de versuri, intitulat „Istoria unui poet”, a apărut în 1877, când împlinise 16 ani.

Tagore a început studiile la Calcutta, apoi a urmat dreptul în Anglia.

Prima sa carte notabilă de versuri, Sandhya Sangit (Cântece de seară, 1882), i-a atras admiraţia lui Bankim Chandra Chatterjee.

A fost urmată de volumul Prabhat Sangit (Cântece de dimineaţă,1883), în care şi-a celebrat bucuria descoperirii lumii din jurul său.

În 1883, s-a căsătorit cu Mrinalini Devi şi au avut împreună cinci copii. Urmează o perioadă rodnică de 17 ani şi pe plan literar, care se încheie tragic, deoarece mor pe rând soţia şi doi copii ai scriitorului.

 În 1901, Tagore întemeiază în satul Bolpur din Bengal, într-un loc numit de el „Shantiniketan (Sălaşul păcii), o şcoală menită să dea copiilor o educaţie liberă şi armonioasă, în mijlocul naturii.

Această şcoală avea să devină celebră, sub denumirea de Vişvabhârati (Întreaga Indie).

În 1912, a făcut o vizită în Anglia, unde a publicat, în traducere proprie, culegerea de poeme în proză Gitanjali (Ofranda cântecelor), culegere pe baza căreia i s-a decernat, în 1913, Premiul Nobel pentru Literatură.

Motivaţia juriului Nobel a fost:

„În temeiul versurilor sale profund sensibile, proaspete şi frumoase, prin care, cu un meşteşug desăvârşit, a izbutit să facă din gândirea sa poetică, rostită în propriile-i cuvinte englezeşti, o parte integrantă a literaturii occidentale”.

Printre cele cincizeci de volume ale sale de poezie, se numără: Manasi (The Ideal One, 1890), Sonar Tari (The Golden Boat, 1894), Gitanjali (Song Offings, 1910), Gitimalya (Wreath of Songs, 1914) şi Balaka (The Flight of Cranes, 1916).

Baronet

Rabindranath Tagore a fost înnobilat în 1915 cu titlul de baronet, la care a renunţat în 1919, în semn de protest faţă de represiunea autorităţilor coloniale britanice asupra răsculaţilor de la Amritsar.

În 1921, Rabindranath Tagore a înfiinţat Universitatea Viswabharati. El a donat toţi banii obţinuţi din Premiul Nobel şi din drepturile de autor pentru cărţile sale acestei universităţi.

În paralel cu prestaţia literară, a desfăşurat şi o intensă activitate ca mesager al culturii patriei sale, vizitând între 1878-1932 peste 30 de ţări, printre care şi România, în 1926.

La vârsta de 68 de ani, a început să picteze, tablourile fiind expuse la Moscova, Berlin, Birmingham, Paris, New York.

Opera sa a fost tradusă în numeroase limbi europene, printre care: germană, franceză, spaniolă, engleză, cehă.

 Imnurile naţionale ale Indiei şi Bangladeshului sunt compuse pe cuvintele unor poeme ale lui Rabindranath Tagore.

Supranumit „Sufletul Bengalului” şi „Profetul Indiei modern”, Tagore a murit la 7 august 1941, lăsând în urma lui o operă monumentală şi diversă, care însumează peste cincizeci de volume de versuri, peste treizeci de piese de teatru, peste o sută de povestiri, o duzină de romane, zeci de eseuri.

 

 

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola

Abonare la notificari Doriți să primiți notificări atunci când publicăm ceva interesant? NU DA