De acolo se mergea la casa socrilor mici, părinţii fetei, iar aici intervenea colăcarul, care, în pragul casei, cerea fata de la părinţi în faţa întregii adunări”, povesteşte Fănică Cristia.
Orația
„În pragul casei ne aşteptau socrii mici, care dădeau bineţe naşilor şi întrebau ‘Ce umblaţi, ce căutaţi?’.
Şi atunci colăcarul, adică eu, le răspundeam: ‘Ce umblăm, ce căutăm/ La nimeni seama nu dăm./ Dar cine sunteţi dumneavoastră/ De ne luaţi seama noastră?/ Noi câte sate am umblat/ Câte oraşe am colindat/ La nimeni seamă n-am dat./ Dar dacă ne luaţi cu binişorul/ Vă spunem cuvântul şi adevărul./ Tânărul nostru împărat,/ Dimineaţă s-a sculat,/ Faţa albă a spălat,/ Părul negru-a pieptănat,/ Din trâmbiţă a sunat/ Mare oaste-a adunat./ Şi la un răsărit de soare/ A plecat la vânătoare/ Şi-a vânat câmpul de sus/ Până la apus,/Până caii au stătut/ Până potcoavele-au pierdut./ Dar nunul cel mare/ (…) El în scări s-a ridicat/ Şi a făcut ochii roată/ Peste oştirea lui toată!/ Şi-aicea privi/ Şi aicea zări/ O floricică frumoasă/ Dar şi drăgăstoasă,/ Unde locul nu-i prieşte/ Şi nu înfloreşte/ Şi mai mult se ofileşte./ De-aceea ne-a trimis pe noi/ (….) Să scoatem floarea din pământ/ S-o sădim la-mpărat în grădină/ Şi-acolo să-nflorească/ Şi-acolo să rodească/ Şi să nu se ofilească/ Şi locul să îi priască …”, recită Fănică, care îşi continuă povestea nestingherit.
Baba în rochie demireasă
Socrii mici cinsteau naşii şi mirele şi apoi colăcarul le cerea să scoată mireasa din casă. Şi pentru ca distracţia să fie mai mare, de multe ori, în locul miresei, era adusă o babă îmbrăcată în rochia de mireasă pentru a vedea dacă mirele o recunoaşte, rememorează colăcarul.
„După ce mireasa era gata, în curtea casei, sau dacă nu era loc, în stradă, se încingea o horă mare de către toţi nuntaşii, împreună cu naşii şi socrii, în timp ce mireasa, ajutată de surorile de mireasă, puneau ştergare naşilor şi părinţilor celor doi miri, dar şi flori tuturor celor care veniseră să asiste şi să participe la eveniment. În tot acest timp, colăcarul lua de mai multe ori mireasa, ducând-o lângă surorile de mire şi mireasă, iar pentru a o avea înapoi mirele trebuia să plătească o sumă oarecare. Tot acest ritual putea dura chiar mai bine de o oră, în funcţie de numărul nuntaşilor”, povesteşte Cristia.
Iertăciunea
Când hora era gata, venea rândul „Iertăciunii”, unul dintre ritualurile despre care Fănică Cristia spune că s-a păstrat cel mai bine până în zilele noastre.
