Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > Suedia încearcă orice cale pentru aderarea la NATO! Cum vor să influențeze părerea Turciei
Articole online

Suedia încearcă orice cale pentru aderarea la NATO! Cum vor să influențeze părerea Turciei

steag

Suedia încearcă orice cale pentru aderarea la NATO! Cum vor să influențeze părerea Turciei

Suedia, care toceşte uşa Turciei pentru a putea adera la NATO, continuă să aştepte neputincioasă o decizie. Preşedintele Recep Tayyip Erdoğan, a luat o decizie în legătură cu procesul de aderare la Alianţa Nord-Atlantică, proces suspendat o lungă perioadă de timp. Săptămâna trecută, în cadrul conferinţei de presă comune cu preşedintele Finlandei, Sauli Niinistö, aflat într-o vizită oficială în Turcia, preşedintele Erdoğan a anunţat că a fost aprobată începerea procesului de ratificare a protocolului de aderare a Finlandei la NATO în cadrul Marii Adunări Naţionale a Turciei, iar legat de aderarea Suediei a spus:

„Le-am transmis lista cu 120 de terorişti şi le-am spus să îi predea Turciei. Atâta timp cât aceşti terorişti nu ne vor fi predaţi, nu este posibilă o abordare pozitivă.”

Suedia a rămas pe dinafară

„I-am spus şi prim-ministrului, i-am transmis o listă cu numele a aproximativ 120 de terorişti şi am cerut să fie predaţi Turciei. Bineînţeles, premierul este o persoană bună, însă nu ne-au fost predaţi, nu pot să-i predea pe aceşti terorişti, iar atâta timp cât nu pot să-i predea este imposibil ca noi să avem o abordare pozitivă faţă de Suedia. Bineînţeles că în Finlanda nu există asemenea situaţii. Şi pentru că în Finlanda nu există astfel de cazuri a trebuit să despărţim Finlanda de Suedia”, a declarat preşedintele Erdoğan, rămânerea Suediei în afara NATO generând un imens ecou în presa din Suedia.

Un cotidian important din Suedia, Aftonbladet, a publicat un articol cu titlul „Finlanda în Turcia pentru reuniunea NATO, Suedia rămâne acasă”. În timp ce în ţară criza NATO continuă, Suedia încearcă să facă uitat faptul că nu i-a extrădat pe terorişti şi anunţă noul vinovat.

De această dată, presa suedeză indică drept vinovat pentru procesul nesoluţionat de aderare la NATO pe Rasmus Paludan, liderul Partidului Linia Dură, de extremă dreapta din Danemarca, care a ars un exemplar din Coran, iar un alt vinovat este Rusia. Suedia, care apără atitudinea agresivă a lui Paludan prin susţinerea „libertății de exprimare”, care a adus ofense islamului şi şi-a continuat acţiunile de ardere a Coranului, de această dată a făcut un pas în spate.

 „Nu noi suntem vinovaţi, ci Rusia”

După acţiunile inacceptabile ale lui Paludan, premierul Suediei, Ulf Kristersson, a dat publicităţii un comunicat în care arată că „Libertatea de expresie este una dintre bazele democraţiei. Dar nu tot ce este legal înseamnă neapărat că este şi adecvat.” 

Registration

Aici iti poti reseta parola