Studiu: cât de sănătos se trăia în Evul Mediu?

 

Suntem tentați să credem că Evul Mediu a fost o epocă neagră a istoriei omenirii. Pe nedrept, susțin acum cercetătorii. Politica, monopolul de putere și schimbările climatice și-au pus amprenta asupra sănătății oamenilor. Ne imaginăm că în Evul Mediu oamenii trăiau în întuneric, în case de chirpici, cu spațiu restrâns și mereu expuși întoxicării cu […]

Suntem tentați să credem că Evul Mediu a fost o epocă neagră a istoriei omenirii. Pe nedrept, susțin acum cercetătorii.

Politica, monopolul de putere și schimbările climatice și-au pus amprenta asupra sănătății oamenilor.

Ne imaginăm că în Evul Mediu oamenii trăiau în întuneric, în case de chirpici, cu spațiu restrâns și mereu expuși întoxicării cu monoxid de carbon de pe urma focului improvizat. Parțial adevărat.

Cert este că munca fizică era pe primul loc.

Copiii, încă de la cea mai fragedă vârstă, erau obligați să lucreze pe câmp sau în pădure, ca să asigură strictul necesar familiei.

Școala era o necunoscută pentru cei mai mulți.

Cruciadele și războaiele au diminuat populația masculină de pe planetă, au dus la creșterea numărului de spitale și la apariţia a tot mai mulți invalizi.

Femeile, care erau condamnate din naștere să producă tot mai mulți copii, erau conștiente că rata deceselor la naștere este mare și mai toate vor pierde câte o sarcină.

Ca să ofere un răspuns cât mai exact la întrebarea cât de sănătos se trăia în Evul Mediu, o echipă formată din 75 de arheologi, cercetători și antropologi a analizat schelete și probe care datează și de acum 1.500 de ani.

Concluzia lor a fost că de cele mai multe ori s-a trăit bine în Evul Mediu.

În perioada anilor 500 – 1000, oamenii au trăit mai sănătos decât în anii de au urmat. Nu doar regii și cavalerii, ci și țăranii și iobagii.

Mulți dintre ei au fost mai sănătoși decât urmașii lor din epoca modernă.

Studiul, citat de T-online  a fost coordonat de profesorul în istorie Jorg Baten de la Universitatea Tubingen, sprijinit de Richard Steckel și Clark Spencer Larsen de la Ohio State University și Charlotte Roberts de la Universitatea Durham.

Cercetarea lor a durat aproape un deceniu și a inclus analizarea a peste 15.000 de schelete datând din secolul al III-lea până în secolul al XIX-lea din peste o sută de regiuni diferite din Europa.

Cea mare epidemie din Antichitate, pesta iustinianaă, denumită după Împăratul Iustinian I (527-565), a dus paradoxal la o îmbunătățire a calității vieții în Evul Mediu timpuriu.

Epidemia s-a extins din Egipt până în Europa și l-a forţat până și pe omul de rând să fie atent la igiena din jurul lui.

Yersinia pestis a mistuit Europa din Mesopotamia până la coasta Oceanului Atlantic în cel puțin 15 valuri, cauzând peste 50 de milioane de victime, fiind considerată și motivul destrămării Imperiului Bizantin.

A urmat o ecuație cinică. Cei care mai erau în viață aveau la dispoziție mult mai multe resurse, deci duceau o viață mai bună.

Erau mai puțini oameni de hrănit, recoltele erau depozitate, iar pădurile erau pline de animale sălbatice.

Era o criză de forță de muncă, astfel că remunerațiile pentru munca fizică au crescut automat.

Cercetătorii au stabilit că supraviețuitorii au beneficiat de un sistem imunitar puternic, iar riscul să cadă pradă unor răceli sau gripe era destul de redus.

În secolele care au urmat situația s-a schimbat dramatic. Cu cât creștea populația, cu atât nivelul de trai și cel al sănătății scădea dramatic.

Aparent clima nu a jucat un rol determinant în timpul Evului Mediu, chiar dacă au fost decenii ploioase care au afectat recoltele și au adus foamete în rândul populației.

Situația s-a schimbat complet la începutul secolului al XV-lea când erupţiile vulcanice au împânzit atmosfera cu cenușă, iar razele soarelui nu mai ajungeau la adevărata putere pe Pământ. A fost o mică epocă de gheață care și-a pus amprenta asupra Europei și a durat, conform cercetătorilor, până în secolul la XIX-lea.

Iernile au devenit lungi și extrem de friguroase, în timp ce verile erau umede și reci.

Recoltele de pe câmp erau compromise, iar topirea ghețarilor din Alpi a dus la inundarea localităților din zonă. În zona Americii, gheața nu se topea nici măcar în iunie.

Erupția vulcanului Tambora în Indonezia în 1815 a făcut ca anul viitor să intre în istorie drept singurul an cu iarnă permanentă pe tot parcursul celor 12 luni.

Scheletele analizate prezentau semne de subnutriţie, însă mult mai puține semne de violență. Întărirea administrativă a statului, impunerea de legi și pedepse în secolul al XV-lea a dus la diminuarea accentuată a conflictelor fizice.

“Sănătatea a fost tot timpul un bun fragil. Bacteriile și schimbările climatice au afectat la fel de mult viața precum factorii economici și politici”, a fost concluzia autorilor studiului.

 

 

Parteneri