Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Ștefan Luchian o face lată și cade în șanț cu bicicleta
Articole online

Ștefan Luchian o face lată și cade în șanț cu bicicleta

În deceniile şapte şi opt ale veacului al XIX-lea, velocipedia era încă o curiozitate care atrăgea publicul la spectacole de circ sau de varietăţi, precum „seratele amuzante” de la sala Alexandre din Iaşi, din toamna lui 1876, unde se producea domnul Leonce din Paris, „numit regele velocipediştilor”.

După 1890, însă, a devenit un sport popular.

În 1891, la Bucureşti, ia fiinţă  Clubul Velocipediştilor care începe să organizeze  diverse  competiţii, chiar pe  distanţe mai lungi:  în  1892  pe  ruta Bucureşti – Ploieşti – Bucureşti.

Taxa de cinci lei

 În 1894 concursul, desfăşurat pe aceeaşi rută, era  deschis  şi  celor ce  nu  erau  membri  ai  clubului,  în  schimbul  unei taxe de participare de 5 lei.

Punctul de întâlnire al concurenţilor era la Bufetul de la Şoseaua Kiseleff la ora 5,30 dimineaţa urmând ca startul să se dea la ora 6.

La şosea se amenajase o pistă specială pentru ciclism, pe partea  stângă, pentru a nu incomoda nici  pietonii, nici  călăreţii care  mergeau  pe  cealaltă parte, pe pista  rezervată lor.

 În 1896 se inaugurează, la rondul al doilea, un velodrom pentru pasionaţii acestui sport, care se înmulţeau mereu.

Printre fanii  noului  sport pe  care îl îmbrăţişaseră  cu  pasiune participând  la întreceri, erau  personalităţi  culturale de marcă  precum Alexandru Macedonski, Alexandru Vlahuţă,  Barbu Ştefănescu  Delavrancea  şi  Ştefan Luchian.

Ciclistul Macedonski

 Între 20 şi 23 octombrie 1894, poetul  Macedonski  porneşte, împreună cu  Constantin  Cantilli,  într-o  temerară cursă pe  ruta  Bucureşti

Braşov şi retur, palpitant descrisă de coechipierul său în  broşura „Pe velociped”.

Între celelalte extravaganţe ale pictorului Ştefan Luchian din perioada sa de bogăție, după moştenirea averii  materne, era şi participarea la cursele de pe velodromul de la  Șosea, din chiar apropierea luxoasei  vile în care locuia. 

În 1896 se remarca în cursa dintre  Bucureşti şi  Giurgiu, iar  anul  următor pe  traseul  Bucureşti – Turtucaia.

Ba, mai mult, într-o seară de vară, când  se  întorcea  de  la  o petrecere,  pe  bicicletă, împreună cu  prietenul  şi  colegul  său, Constantin  Artachino, aprinşi  amândoi  de băutură, s-au  luat  la  hâră şi  au  început  să se  bată în  timp  ce  pedalau  unul  lângă altul,  ca  într-un turnir medieval, caii  fiind  înlocuiţi de vehiculul  pe  două roţi, cei  doi „cavaleri” şi-au cărat reciproc  palme şi pumni  apoi  au  încercat să se  doboare, rostogolindu-se amândoi  în  şanţ.

Fragment din lucrarea lui Dr. Adrian Silvan-Ionescu, Societatea urbană românească, sporturile și modelele lor în secolul al XIX-lea

 

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola

Abonare la notificari Doriți să primiți notificări atunci când publicăm ceva interesant? NU DA