”Spionii Vaticanului” de la București. Document al CIA

 

Unul dintre cele mai întunecate momente ale istoriei noastre recente este prigoana cultelor de după instaurarea comunismului. Biserica greco-catolică a fost cu adevărat martirizată, la 1 decembrie 1948, fiind emis decretul de desființare a acestei Biserici. Represaliile nu au încetat, preoții au fost urmăriți și arestați, credincioșii au suferit și ei urmările deciziei.

Pe 7 iulie 1950, România a rupt relațiile cu Vaticanul și urmează arestări în rândul clerului catolic, sub acuzația de spionaj. Presa vremii avea să înfiereze cu ”mânie proletară” rețeaua de ”spioni ai Vaticanului” , acuzațiile fiind de ”trădare și complot în slujba Vaticanului și a centrului de spionaj italian” și că sunt ”agenți ai spionajului americano-englez”. Din lot au făcut parte zece preoți, funcționari ai Legației sau membri ai Partidului Social Democrat.

În plină furie a arestărilor, CIA strângea informații despre ce se întâmpla cu membrii comunității catolice din România.

Telegrama este din 3 mai 1953 și subiectul este: ”Arestarea preoților catolici în România”.

”1. (…) (sursa informațiilor a rămas secretă n.n.n) numele preoților catolici care au fost arestați de comuniști în România:

a. Dieceza Timișoara: Joseph Waltner, Adalbert Boros, Giovani Hebr și părintele Schwartz.

b. Dieceza Alba Iulia: Emeric Sandor și Adalbert Cajdatsy.

c. Dieceza Iași: Părinții Czumbel și Clofanda.

2. Pe 10 mai 1951, următorii preoți catolici au fost arestați în București:

a. Monseniorul Giuseppe Shubert din București.

b. (…) (al doilea nume a rămas secretizat n.n.).

3. Arhiepiscopul Alexander Cisar din București, care a fost răpit în 1949, este acum cu domiciliu forțat în Hunedoara.”

Foto: Alexander Cisar

În primul rând trebuie spus că părintele Cisar fusese trimis încă din 1949 la domiciliul forțat de la Mănăstirea Franciscană din Orăștie, județul Hunedoara. A fost lăsat să revină în București abia în 1953, un an mai târziu el murind.

Procesul lotului ”spionilor Vaticanului” a început în septembrie 1951. Sentințele au fost grele: cinci condamnări la muncă silnică pe viață și cinci cu închisoare de la 10 la 18 ani.

Cu excepția unui cetățean italian, eliberat în 1954, restul fie au murit în arest fie au stat în închisori până la amnistia din 1964.

Documentul cu valoare istorică îl găsiți atașat.

Parteneri