Sistemul politic în România modernă
Perioada 1866-1871 poate fi caracterizată drept una de instabilitate politică, pe fondul lipsei de popularitate a familiei regale și pe fondul opoziției față de monarhie. Aceasta perioadă de incertitudine se încheie odată cu venirea în fruntea Consiliului de Miniștri a lui Lascăr Catargiu pentru a doua oară, funcționând guverne hibride, formate și din conservatori, și din liberali. Prima lege fundamentală din istoria România a fost elaborată odată cu venirea lui Carol I. Prin această Constituție redactată de model belgian România devenea un regim democratic bazat pe o monarhie constituțională. Din păcate, teoria nu a corespuns și practicii, iar principiile prea avansate din lege nu au corespuns realității românești, România funcționând pe baza unui sistem de vot cenzitar și a unui bipartism în care Guvernul nu era expresia Parlamentului, ci invers, Carol I dizolvând de multe ori executivul pentru a oferi pe tavă alegerile preferatului său.
La baza statului român au stat 4 principii fundamentale: principiul suveranității naționale; principiul guvernării reprezentative; principiul separării puterilor în stat; principiul legalității. Un aspect pozitiv pentru consolidarea sistemului politic românesc l-a reprezentat recunoașterea de către sultanul Abdul Aziz, la 11/23 octombrie 1866, prin firman, a lui Carol ca principe ereditar cu dreptul de a bate monedă.
În aceeași perioadă s-a intensificat procesul de organizare politică
Societatea românească cunoaște toate ideile politice europene, liberale, conservatoare și socialiste, astfel, sunt înființate primele două mari partide politice: Partidul Național Liberal și Partidul Conservator.
Partidul Național Liberal s-a constituit în 24 mai 1875, în urma așa-numitei Coaliții de la Mazar Pașa (o serie de întâlniri în casa maiorului englez Stephen Lakeman ianuariemartie). De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881). Partidul s-a constituit prin alianța grupărilor liberale, liberalii radicali și cei moderați, pentru că existau mai multe grupări liberale, atât în Moldova, cât și în Muntenia.
I.C. Brătianu, primul președinte al partidului, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, Dumitru Brătianu etc. În programul partidului se regăsesc idei ca: domnia legilor și respectarea principiului regimului constituțional parlamentar, politica externă de pace și respectare a tratatelor, independența individului în raport cu statul etc. Deviza liberalilor era „Prin noi înșine”. Partidul se baza pe susținerea burgheziei industriale și bancare. Guvernează alternativ cu Partidul Conservator în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Partidul Conservator s-a format la 3/15 februarie 1880 prin fuziunea grupărilor conservatoare și a grupului junimist (fuziune care are loc de fapt in 1900). Este vorba de 88 de oameni politici cu viziuni conservatoare. Primul președinte al acestui partid a fost Manolache Costache Epureanu, apoi Lascăr Catargiu, iar după moartea acestuia în 1900, Gr. Cantacuzino. Alți membrii marcanți ai partidului au fost P.P. Carp, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman etc. Conservatorii condamnau liberalismul, deoarece „a slăbit simțul conservării naționale”. Partidul se baza pe susținerea marilor proprietari de pământ și a unor intelectuali. Partidul Conservator susține politica „pașilor mărunți”. Organul de presă: Timpul.
