Sistemul Gulag, exploatarea deținuților în scopuri economice de către autoritățile sovietice
Până azi, una dintre cele mai bune și mai întristătoare analize și mărturii ale sistemului Gulag este opera lui Soljenițîn, laureat al premiului Nobel pentru literatură, care prezintă lagărele de muncă silnică ca un microcosmos al URSS, una din cinci familii sovietice suferind de pe urma reprimării.
Cel dintâi lagăr din URSS funcționa încă din 1923, cel din insula Solovki. Sistemul Gulag a însemnat existența a 348 de lagăre, cel mai mare ,,găzduind” 260.000 de internați. Aici, deținuții erau exploatați în scopuri economice de către autoritățile sovietice. Zonele unde au fost concentrate lagărele au fost nordul URSS (din insulele Solovki, din peninsula Komi, de la Belomorkanal), din nord-est (lagărele de la Magadan și Kolîma), din Kazahstan și din jurul Moscovei (lagărul Dmirovski). Până în 1927, numărul deținuților din lagăre nu a depășit 200.000.
După 1929, odată cu primul plan cincinal și cu decizia colectivizării agriculturii, forța de muncă lipsă a fost suplinită prin creșterea artificială a numărului de sabotori ai statului și de criminali. Deja în 1935 în lagărele din URSS numărul deținuților atingea 1 milion.
Folosindu-se abuziv de forța de muncă a deținuților și deportaților, URSS a construit în anii 1930 canalul care leagă Marea Albă de Baltică, canalul Moscova-Volga, centralele hidroelectrice de la Stalingrad și Kuibîșev, fără munca silnică a prizonierilor aceste proiecte neputând fi duse la îndeplinire.
După instaurarea Terorii, se constată o creștere a numărului de internați în lagăre, astfel că în aprilie 1938 existau 2 milioane de prizonieri. O altă perioadă de creștere a fost în vremea celui de-al Doilea Război Mondial, când au fost internați prizonierii de război și grupurile naționale (calmuci, germanii de pe Volga, tătarii). Aprilie-mai 1950 este borna care marchează numărul maxim de internați în lagărele de muncă silnică din URSS: 2.800.000 de oameni.
Moartea lui Stalin a fost urmată de o amnistie la 27 martie 1953, prin care erau eliberați circa 1 milion de deținuți. Gulagul, în epoca hrușcioviană, își va schimba denumirea, începând cu 1956, devenind Direcția generală a coloniilor de reeducare prin muncă. ,,Dezghețul” a scos la iveală și sistemul de oprimare stalinist, pentru prima dată cetățenilor sovietici prezentându-li-se realitatea crudă a prizonierilor în lagăre. Astfel, s-a putut afla că, deși mare parte a deținuților provenea din zone rurale, fuseseră internați și muncitori sau aristocrați, membri ai partidului care nu respectaseră linia, bărbați și femei, tineri și bătrâni.
