„În 9 faur 851, am fost chemat iară la căpitanul poliției de aici din Viena. Pe mine m-au întrebat: Cu ce titulă petrec aici?
Am răspuns: Ca deputat tremis de națiune.
Dar afară de aceasta cu ce te mai cuprinzi? Frecvent prelecțiunile juridice în universitate și în semestrul II voi a mă înmatricula ca student ordinariu, ca să continuez studiile care le-am început la Sibiu. Pentru acel scop mi-au și trimis passu Ex. Sa D. Guvernator.
Nu știu că ai passu, zise polițaiul.
Atunci vine altul și zice că trebue să am negreșit pass de nou venit, îl aduse de față, în care stă scris că pentru studii mi se dă facultate a petrece în Viena.
Însă cu toate aceste, polițaiul zice: Asta totuș nu e cauză necesară pentru care să rămâi în Viena. Totuși poți arăta lucru la consiliariul ministerial, căpitanul cetății, sau și la ministeriu.
După aceea l-au întrebat pe Iancu: Cu ce titlu petreci aici? Ca deputat național și în speție ca plenipotențiar în causa Muntenilor cu pădurile.
După aceea l-au întrebat pe Fodor, a răspuns. Eu nu sâm deputat, fără am venit să continuez aici științele juridice.
În urmă mi-au dat înainte Laurian două documente, unul care îl însărcinase ca să facă terminologia, altul mai de curând, a ministrului Thun, pentru traducerea proectului despre gimnasii în românește.
În urmă ne zise:
Sânt silit să vă spui și D-voastră cum i-am spus eri canonicului Țipariu că aveți poruncă ca în 8 zile să vă duceți din Viena la Ardeal.
Eșind de aici, eu m-am dus la Weiss, căpitanul cetății, rugându-mă să nu o aplice porunca asta la mine, că să mă lase a continua studiile, de la care m-au împiedicat revoluția și după aceea boale.
Dar mai întâi i-am spus că de vreo trei luni, de când m-am mai însănătoșat, am lucrat și eu împreună cu deputăciunea națiunii noastre.
Auzind acest cuvânt, nici nu m-a lăsat să grăesc, ci mi-a luat vorba din gură și cu o mânie s-a sculat asupra mea, cum îndrăsnesc eu a vorbi de năciune. El nu cunoaște nicio năciune română, unde s-au făcut adunări naționale, ca să fie tremis deputați?
În 1848 s-au făcut de două ori și de amândoă orile ne-au îndatorat Românii ca să stăm de causa națională până o vom scoate la cale. Apoi de atunci ne-am însărcinat cu noue plenipotențe tot în acest lucru. Regimul n-are lipsă de d-voastră, de deputați ca aceștia, el își cheamă oameni în care are încredere și cu aceia lucră, iară nu cu oameni de aceștia, carii vânează numai interesele lor și asupresc pe popor cu cheltuieli ca să trăiască aici la Viena.
L-am reflectat că noi nu punem nicio dare pe popor, nici nu s-au jeluit nimene contra noastră în privința asta, nici ne va jelui în etern, că dacă ne-au ajutat, ne-au ajutat cei ce au modru și nu le vine nici cu o greutate.
Apoi s-a apucat de mie, că de ce vreau să mai învăț și la ce. Am răspuns că vreau să absolvez și să dau examine, că fără de aceasta după legi nu pot să capăt niciun serviț la stat.
Poți învăța și la Sibiu.
Acolo am învățat și vreau să învăț acum la Viena.
După ce au vorbit multe în batjocură, i-am adus aminte că nu sântem vrednici de o părere atât de rea și de o asemenea pertractare, să-și aducă aminte cât am făcut noi pentru monarhie și că nimeni nu se ținea mai nefericit decât noi când suna de toate părțile ân 1849 pieirea și apunerea monarhiei. Și că nici acum n-are nimeni mai mare interes ca să stea monarhia, decât noi.
După aceasta s-au molcomit ceva și mi-au zis să produc testimoniu de subsistență, apoi îmi va lua la socoteală cererea pentru continuarea studiilor juridice”.
