Credință puternică în Dumnezeu, doamna Elsa Anca-Bărbuș a înfruntat ororile secolului trecut: războiul, ocupația sovietică, dictatura comunistă, închisoarea, așteptarea timp de 17 ani a logodnicului ei, Ioan Bărbuș, arestat în 1947 și cu care s-a căsătorit în 1964, și a tatălui ei – fruntașul țărănist Victor Anca întemnițat și el pentru 17 ani.
„M-am născut într-o familie de ţărănişti. Am auzit de politică o viaţă întreagă şi am simţit la fel cu ei, pentru că aşa era atmosfera în societatea în care trăiam noi. Oameni simpli, dar ţineau cu ţara”.
Așa își începea Elsa Anca-Bărbuș mărturia despre 8 noiembrie 1945, prima manifestație anticomunistă de amploare din Europa după ocupația sovietică.
A fost printre sutele de studenți arestați cu care comuniștii l-au șantajat pe Regele Mihai la abdicare.
„Noi ştiam despre religie, despre credinţă, (…) pe când acum, sentimentele astea nu mai există chiar atât de bine; când sunt proclamate de oportunişti, ele nu mai conving pe nimeni, deci nimeni nu mai crede că poate de-adevărat să-şi iubească ţara, pentru că cei care spun că o iubesc se vede bine că sunt mincinoşi”, declara AICI.
Elsa Anca-Bărbuș a contribuit după 1989 la renașterea PNȚ, a Bisericii Române Unite cu Roma și a României. A fost un model de curaj, discreție și fidelitate și întărire pentru toți cei fericiți să o cunoască.
Căsătoria
Elsa Anca, fiica avocatului țărănist Victor Anca, și Ioan Bărbuș, s-au cunoscut, în 1946, la Asociației Studenților Români Uniți.
În februarie 1947, în urma delatiunii unui legionar, Ioan Bărbuș este arestat de Securitate.
În 1949 – în timpul unei „eliberări” de două săptămâni, se logodește cu Elsa Anca.
Pe 11 februarie 1964 (sărbatoarea Maicii Domnului de la Lourdes) este eliberat dupa expirarea întregii condamnări. Nu a beneficiat de amnistia deținutilor politici din 1964.
La 19 iulie 1964, Ioan Bărbuș și Elsa Anca Elsa se căsătoresc, după întoarcerea din domiciliul obligatoriu a tatălui acestei, Victor Anca.
În octombrie 1970, în locuinţa lui Victor Anca, are loc prima întâlnire dupa 1947 a liderilor țăraniști care supraviețuiseră puscăriilor, la care au participat Corrneliu Coposu, Ioan Hudiţă, Ioan Bărbuş, Ion Puiu, Ion Diaconescu, Alexandru Bratu, Niculae Ionescu Galbeni, Gheorghe
Mocanu, Maria Achim, Ion Ovidiu Borcea, Victor Coconeţi.
În 1987, împreună cu Corneliu Coposu și Ion Diaconescu, reușește sa afilieze PNȚ la Internaționala Creștin-Democrată.
În Decembrie 1989 – reia activitatea în cadrul PNȚ având funcția de vicepreședinte și sef al Comisiei de disciplină.
Soțul
Ioan Bărbuș, de confesiune greco-catolică, s-a născut la 20 ianuarie 1918 în comuna Seini într-o familie de țărani maramureșeni.
Începând cu anul 1927 a urmat cursurile liceului Emanoil Gojdu din Oradea, iar din 1938 pe cele ale Facultății de Drept din București. Începând cu 1940, în contextul cedării Ardealului, s-a implicat în politică, fără a fi membru de partid.
A fost arestat de legionari în perioada 10 octombrie 1940 – 12 ianuarie 1941 pentru un articol de ziar în care critica Pactul Tripartit.
În 1941 a fost trimis pe frontul de Răsărit.
Din 1942 a devenit membru al Partidului Național Țărănesc.
La 24 august 1944 a fost rănit în luptele de la Băneasa.
S-a remarcat ca unul dintre organizatorii manifestației pro-monarhiste de la 8 noiembrie 1945, prilej cu care a intrat în atenția organelor represive controlate de către guvernul pro-comunist.
A fost arestat în 1947 și condamnat la 2 ani pentru implicarea în tipărirea unor manifeste de protest împotriva măsurilor luate de comuniști împotriva PNȚ.
A fost eliberat și rearestat la 12 februarie 1949, a fost implicat în procesul Tineretului Universitar Național Țărănist, în calitate de șef de lot, și condamnat la 15 ani muncă silnică de către Tribunalul Militar București, Secția a II-a.
Din acest moment urmează un traseu al recluziunii care îl va conduce implacabil spre sumbrul penitenciar buzoian: Aiud, Oradea, Văcărești, Jilava, Râmnicu Sărat.
Confruntat cu regimul acut de izolare și exterminare de la Râmnicu Sărat, suferind de „paralizie generală progresivă”, în urma refuzului tratamentului cu penicilină, intră în greva foamei între 5 iunie și 14 iulie 1959.
În declarația de intenție formulată, acesta menționa: „Netratarea acestei boli echivalează cu condamnarea mea la moarte”.
Desele transferuri între Râmnicu Sărat și spitalul penitenciar de la Văcărești atestă starea precară a sănătății sale.
Cinismul responsabililor închisorii este reliefat și de refuzul acordării unei proteze dentare, invocând-se un ordin al M.A.I. care consemna că aceasta nu se putea aproba decât „în cazul unui accident de muncă în timpul detenției”.
Reușind să supraviețuiască, Ion Bărbuș a fost eliberat la 8 februarie 1964, la expirarea pedepsei.
După decembrie 1989 și-a reluat activitatea în cadrul P.N.Ț.C.D., iar în 1995 a devenit senator, pe locul rămas vacant după decesul lui Corneliu Coposu. A încetat din viață la 7 mai 2001.
Tatăl
Fiu de preot, Victor Anca s-a născut la 17 august 1898 în Copalnic, Maramureș. A îmbrățișat cariera de avocat.
Apropiat al lui Iuliu Maniu, a făcut parte din conducerea P.N.Ț. deținând funcția de ministru secretar de stat la Poștă și Telecomunicații în perioada interbelică.
A revenit în cadrul aceluiași minister după 23 august 1944 în funcția de secretar general, poziție pe care a deținut-o până la 6 martie 1945, când guvernul Rădescu a fost înlăturat.
A fost acuzat că, alături de alte persoane, a înființat „Comitetul Național de Eliberare Regele Mihai I” care avea drept scop răsturnarea „regimului democrat popular”, inspirat de „Comitetul Român” de la Paris, condus de generalul Nicolae Rădescu.
Arestat la 15 august 1949, a fost condamnat de Tribunalul Militar București, la 26 iulie 1950, la 10 ani muncă silnică, pentru „complot, uneltire contra ordinei sociale și înaltă trădare”.
A trecut prin penitenciarele MAI, Aiud, Gherla, Oradea, Jilava, Râmnicu Sărat, de-a lungul detenției suportând pedepse „disciplinare”.
Regimul carceral extrem de dur l-a determinat să declare greva foamei în timp ce se afla în penitenciarul Aiud.
În Râmnicu Sărat starea sănătății sale a devenit critică. Cu toate acestea, la data expirării pedepsei, în 12 august 1959, i s-a fixat domiciliu obligatoriu pentru 60 de luni în comuna Rubla din Bărăgan.
