Iar după această a fost cuvântul Domnului către Iona a doua oară, zicându-i: „Scoală-te şi mergi în Ninive, cetatea cea mare, şi propovăduieşte într-însa după propovăduirea cea mai dinainte pe care Eu ţi-am grăit-o ţie”.
Şi s-a sculat Iona şi a mers în Ninive, iar Ninive era o cetate mare a lui Dumnezeu, ca de trei zile cale.
Şi a început Iona a intra în cetate, după o cale de o zi, a propovăduit şi a zis:
„Încă trei zile şi Ninive se va prăpădi”. Şi au crezut oamenii niniviteni în Dumnezeu. Au poruncit post şi s-au îmbrăcat în saci, de la cei mari până la cei mici ai lor şi a ajuns cuvântul până la împăratul Ninivei, care s-a sculat de pe scaunul său şi a lepădat hainele de pe sine şi s-a îmbrăcat în sac şi a şezut pe cenuşă, dând poruncă în toată cetatea să păzească postul trei zile nu numai oamenii, ci şi dobitoacele, şi apă să nu bea.
Şi s-a îmbrăcat toată cetatea în saci, şi a ţinut post, şi a strigat cu tărie către Dumnezeu, şi s-a întors fiecare din calea sa cea rea, şi s-a căit.
Deci, văzând Dumnezeu întoarcerea lor, i-a miluit, şi n-a adus asupra lor relele pe care voia să le aducă. Şi a făcut cu dânşii după negrăită milă sa. Iar după acele trei zile a ieşit Iona din cetate – şi suindu-se pe un munte – şi-a făcut lui o colibă, şi şedea sub dânsa în preajma cetăţii.
Şi văzând că nici un rău nu pătimeşte cetatea, s-a mâhnit cu mâhnire mare şi a zis către Domnul: „O, Doamne, care nu sunt acestea cuvintele mele, pe care le-am grăit, încă fiind eu în pământul meu? Pentru aceasta am apucat a fugi în Tarsis, că am cunoscut că milostiv eşti tu şi îndurat, îndelung răbdător, şi mult milostiv.
Şi acum, Stăpâne Doamne, ia sufletul meu de la mine, că mai bine este să mor decât să mai trăiesc”.
Şi a poruncit Domnul Dumnezeu unei tigve, noaptea, de a crescut deasupra capului lui Iona, ca să-i facă umbră şi să-l acopere pe el de arşiţa soarelui.
Şi s-a bucurat Iona de tigvă cu bucurie mare, şi s-a odihnit sub dânsa în ziua aceea, iar în noaptea viitoare, a poruncit Dumnezeu unui vierme să roadă tigvă, şi a doua zi s-a uscat tigva şi ardea soarele cu zăduful capul lui Iona şi slăbea cu sufletul Iona, şi se lepăda de sufletul său zicând:
„Mai bine este mie să mor decât să trăiesc”.
Şi a zis Domnul Dumnezeu către Iona: „Te-ai scârbit tu pentru tigvă?”
Şi a zis (Iona): „M-am scârbit eu până la moarte”. Şi a zis Domnul: „Tu te-ai mâhnit pentru o tigvă cu care nu te-ai ostenit, nici te-ai îngrijit pentru ea, care într-o noapte s-a făcut şi într-o noapte a pierit, iar Mie oare să nu-mi fie milă de Ninive, cetatea aceea mare, în care petrec mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care s-au întors către mine şi s-au pocăit?”.
Deci, întorcându-se Iona de la Ninive, n-a petrecut în pământul său, ci, luându-şi pe mama sa, s-a dus în pământul Asiriei, în ţara celor de altă seminţie, pentru că zicea:
„Numai aşa voi şterge ocara mea, că am minţit proorocind risipirea cetăţii Ninive”.Iar după ce a murit mama lui, au îngropat-o pe ea în Libanul Devorin. Iar el, locuind în pământul Asiriei, a murit acolo şi a fost îngropat în peştera Kenezeului, fiind înainte de naşterea lui Hristos cu opt sute de ani.
