Sfântul întors din morți de Ilie proorocul este cinstit pe 21 septembrie

 

Sfântul Iona era fiul lui Amatie. Mama acestui proroc Iona, fiind văduvă, petrecea în Sarepta Sidonului.

Deci, fugind Iona, a mers la Ioppi şi a aflat o corabie mergând la Tarsis şi a dat chiria şi a intrat într-însa, vrând să plutească spre părţile unde gândea. Iar Domnul, vrând să-l înveţe pe robul său şi să-i îndrepte micşorarea sufletului, a ridicat un vânt puternic pe mare şi s-a făcut o furtună grozavă. Iar corabia în mijlocul valurilor izbindu-se, pătimea de furtună şi era să se sfărâme.

Şi se temeau corăbierii şi a strigat fiecare către dumnezeul său, şi au lepădat toate uneltele şi toată încărcarea din corabie în mare, ca să se uşureze (corabia) de dânsele.

Iar Iona se pogorâse în fundul corăbiei şi dormea acolo horcăind. Şi a mers la dânsul cârmaciul şi l-a deşteptat zicându-i: „Ce hrăpeşti? Tu nu auzi primejdia ce ne-a cuprins, că pierim? Scoală-te şi te roagă Dumnezeului tău ca să ne mântuiască pe noi, să nu pierim”.

Şi a zis fiecare către aproapele său: „Veniţi să aruncăm sorţi şi vom cunoaşte pentru cine este răul acesta asupra noastră; care din noi este mai păcătos la Dumnezeu?”. Şi au aruncat sorţi şi au căzut ei pe Iona.

Şi ziseră către dânsul: „Spune-ne nouă pentru ce este răul acesta asupra noastră şi care este lucrul tău; de unde vii şi unde mergi, din ce ţară şi din ce popor eşti tu?”. Şi zise către dânşii (Iona): „Rob al Domnului sunt eu şi cinstesc pe Domnul Dumnezeul cerului, Care a făcut marea şi uscatul. Şi greşind înaintea Lui, m-am temut şi acum fug de la faţa Lui”.

Oamenii se temeau auzind acestea şi, fiindu-le frică, ziseră către dânsul: „Ce-ţi vom face ţie ca să se potolească marea deasupra noastră?” Fiindcă marea se ridica şi se înălţa mai tulburată.

Şi a zis către dânşii Iona: „Luaţi-mă şi mă aruncaţi în mare şi va înceta marea deasupra voastră, că am înţeles că pentru mine este furtuna aceasta aşa de mare asupra voastră”.

Au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare şi s-au micşorat valurile mării. Şi se temură oamenii, cu frică mare, de Domnul, şi au jertfit Domnului jertfă şi-I înălţară rugăciune.

Domnul a poruncit unui chit mare să înghită pe Iona. Şi a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, stând şi rugându-se; şi-a întins palmele sale în chipul crucii şi striga către Domnul în necazul său. Iar Domnul, milostiv, „l-a certat pe el, iar morţii nu l-a dat”, că a poruncit chitului şi a aruncat pe Iona pe uscat.

Când s-a aflat el pe pământ şi a văzut lumina zilei, cerul, pământul şi marea, s-a închinat lui Dumnezeu „Celui ce a izbăvit din stricăciune viaţa lui”.