Era de loc din părțile Paflagoniei, din satul Amnia. S-a căsătorit cu Teozva și a avut trei copii: un băiat cu numele Ioan și două fiice, Ipatia și Evantia.
Dumnezeu l-a binecuvântat cu multe daruri: avea multe cirezi de vite, holde și țarini aducătoare de roade.
Într-una din zile se întreabă: „Au doară pentru această am primit eu din mâna Domnului niște bunătăți că acestea, ca singur eu să mă hrănesc cu dânsele și să le cheltuiesc spre îndulcirea și plăcerea pântecelui meu?
Au nu voi împărți aceste bogații mari, care-mi sunt date de la Dumnezeu: săracilor, văduvelor, sărmanilor, scăpătaților și străinilor, pe care Domnul, la înfricoșata Sa judecată înaintea oamenilor și a îngerilor, nu se va rușina a-i numi pe dânșii frați, zicând:
De vreme ce ați făcut unuia dintre acești frați mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut?
Apoi ce folos voi avea din averea această, dacă o voi ține cu zgârcenie, în ziua judecății, care va fi fără milă pentru cei ce n-au făcut milostenie? Au doar, în veacul ce va să vie, vor fi mie acestea mâncare și băutură fără de moarte? Oare hainele mele cele scumpe îmi vor fi mie îmbrăcăminte a nestricăciunii? Nicidecum”.
Acestea grăind în sine fericitul Filaret, atât s-a făcut de milostiv către săraci, ca și un tată către fiii săi, hrănind pe cei flamanzi, adăpând pe cei însetați, îmbrăcând pe cei goi; pe cei străini primindu-i cu bucurie în casă și odihnindu-i cu dragoste.
După un timp, Dumnezeu a îngăduit diavolului să-l sărăcească. Ajunge așa de sărac, încât nu-i mai rămâne nimic.
Aflându-se în această stare, Cuviosul Filaret nu s-a mâhnit și nici n-a cârtit împotriva lui Dumnezeu. S-a arătat că un alt Iov.
Când fericitul Filaret a cunoscut că i se apropie sfârșitul și mutarea lui către Hristos, a chemat toate rudele sale și le-a prezis cele ce aveau să se întâmple fiecăreia.
A adăugat însă și aceste sfaturi vrednice de pomenire:
„Să nu uitați, fiilor și rudeniilor, iubirea de săraci. Să cercetați pe cei bolnavi și pe cei din închisori! Să apărați pe văduve și pe orfani! Să nu poftiți lucrurile altora! Să nu lipsiți de la slujbele și liturghiile Bisericii! Și că să spun pe scurt, să nu încetați de a face ceea ce m-ați văzut pe mine făcând”.
După ce a spus acestea și s-a rugat pentru ei, a adormit în pace.
La îngroparea să au venit mulți săraci strigând: „O, Doamne Dumnezeule, pentru ce ne-ai lipsit pe noi de un părinte că acesta, hrănitorul nostru?
Căci cine după dânsul ne va hrăni pe noi flamanzii și ne va îmbracă pe noi și cine va mai primi pe cei străini în casă să?
Cine va îngriji pe frații noștri cei morți și aruncați pe ulițe și-i va da îngropării? Mai bine ar fi fost să murim noi toți înainte, decât să ne lipsim de făcătorul nostru de bine”.
