Cel mai faimos caz de spioană-curtezană este cel al dublei agente Mata Hari. Cel mai recent este cel al Annei Chapman, a cărei rețea a fost trădată în 2010 de Serghei Skripal, spionul otrăvit din Salisbury.
Alte „capcane cu miere” nu au avut șansa unei asemenea celebrități, deși povestea lor ar merita fără îndoială o ecranizare. Printre ele, strălucește spioana globe-trotter Betty Pack, care, în al Doilea Război Mondial, a stors de informații bărbații de pe ambele maluri ale Atlanticului.
„A folosit patul așa cum James Bond își mânuiește Beretta”, scria despre ea în 1963 revista americană Time. Numele de cod al agentei britanice MI6 era „Cynthia”, iar escapadele ei clandestine l-au determinat pe șeful acesteia, Sir William Stephenson, celebrul „Temerarul” („The Intrepid”), să o numească „cea mai mare eroină necunoscută a războiului”.
Dezvăluirea codurilor navale ale Franței și Italiei, ca și contribuția majoră a „Cynthiei” la descifrarea codului Enigma le-au permis Aliaților să fie cu câțiva pași înaintea puterilor Axei și în final să câștige războiul.
Amy Elizabeth Thorpe s-a născut în 1910, la Minneapolis, Minnesota. De mică, Betty a fost un copil neobișnuit de zburdalnic. „Dintotdeauna, chiar și când eram mică, am avut două pasiuni: una pentru singurătate, cealaltă pentru senzații tari”, îi mărturisea ea partenerului de spionaj și unul dintre amanți, Harford Montgomery Hyde, potrivit unei recente biografii, „The Last Goodnight”, apărute în 2016. „Orice fel de senzații tari – chiar și frica”, spunea Betty.
Puștoaica rebelă își adoră tatăl, pe colonelul George Thorpe, și o urăște pe Cora, mama sa. Deși Cora este o femeie foarte educată și cultivată, Betty o depășește în strălucire de când era încă o puștoaică, datorită farmecului ei sălbatic.
„Ați putea spune că mama era o pisică persană, iar eu eram o siameză”
Misiunile primite de tată fac ca familia Thorpe să se mute întâi în Cuba, apoi în Statele Unite, unde face cunoștință cu înalta societate de aici. Dată la cele mai exclusiviste școli-internat, familiarizată de mică cu „lumea bună”, Betty remarcă imediat falsitatea acesteia: „Viața este o piesă în care joci mereu un rol și în care îți ascunzi întotdeauna emoțiile”, scrie ea la 13 ani, în jurnalul său intim.
De foarte tânără, Betty îi fascinează pe bărbați. Când are numai 11 ani, îi sucește mințile unui diplomat italian, Alberto Lais, care este atât de tulburat de copilă încât îi face vizite la școală doar pentru a sta puțin de vorbă cu „această frumusețe”. Înaltă și zveltă, cu părul arămiu, cu ochii verzi uriași și o voce senzuală, adolescenta Betty are deja aerul de femeie fatală, inteligența ascuțită și ochiul atent la detalii, care o anunță pe spioana excepțională de peste câțiva ani.
„Avea o forță și un magnetism înspăimântătoare”, își amintește Hyde. Acestea sporesc odată cu descoperirea sexului, încă din anii de școală. „Cea mai mare fericire sunt un bărbat și o femeie împreună”, scrie ea.
La 19 ani se trezește însărcinată, fără a ști cine este tatăl copilului. În cercurile selecte în care se învârte, a fi o mamă adolescentă necăsătorită era sinucidere curată. Disperată, Betty reușește să își „procure” la repezeală un soț și un tată respectabil pentru copilul ei. Cu ocazia unei petreceri, se strecoară în camera lui Arthur Pack, un diplomat spilcuit, de două ori mai bătrân ca ea.
„Am găsit-o în patul meu, ce era să fac?” se va justifica Arthur în fața surorii sale.
