Cei doi se căsătoresc în 1930. Își urmează soțul de la un post diplomatic la altul, în ceea ce Betty numește „anii de vagabondaj”. Descoperă că bărbatul ei este un tip rece, scrobit și insipid, obsedat de statutul său social. Bănuind că băiețelul nou-născut nu este al lui, Arthur Pack îl dă spre adopție unei familii din Anglia. Înțelegând că soțul va rămâne totdeauna un străin pentru ea, Betty își începe lungul șir al aventurilor extraconjugale.
O astfel de aventură atrage atenția MI6. În 1936, se află în Spania, împreună cu soțul ei, când comuniștii veniți la putere aruncă în pușcării marea majoritate a preoților. Printre aceștia, unul pentru care Betty făcuse o pasiune. Femeia își pune farmecele în funcțiune și, într-o întâlnire cu nunțiul papal, îl convinge să facă presiuni pentru eliberarea iubitului prelat. După ieșirea lui din închisoare, tot ea reușește să-l scoată din țară trecând fraudulos frontiera.
Familia Pack, ca multe alte familii de diplomați, se refugiază de războiul civil din Spania, la Biarritz, în Franța. Aici află că un aristocrat spaniol, membru al guvernului, pe nume Carlos Sartorius, pe care îl iubea, fusese închis, drept care se întoarce în Spania. Din nou, reușește să sucească mințile unui funcționar și să-l determine să se agite pentru eliberarea iubitului ei Carlos, dar și a 17 piloți încarcerați. Acțiunea sa este sprijinită discret de un diplomat britanic din Valencia, Sir John Leche.
În 1938, familia Pack ajunge în Polonia, la noul post al lui Arthur. Aici, Betty începe o aventură cu un bărbat cult și pedant de la Ministerul de Externe polonez. Curând, acesta începe să-i împărtășească iubitei îngrijorările despre soarta viitoare a Poloniei, dat fiind că țara sa începuse să colaboreze cu Germania nazistă.
Aversiunea instinctivă pe care Betty o are față de nazism și informațiile aflate de la amantul ei o determină să meargă la șeful spionajului din ambasada britanică John Shelley. Recrutatea în MI6 are loc imediat. Se naște spioana „Cynthia”. În sfârșit, tânăra americană găsește ce a visat dintotdeauna: senzații tari și un scop pentru care să trăiască, în slujba Majestății Sale.
Agenta Betty Pack este instruită să întindă o „capcană cu miere” chipeșului conte Michal Lubienski, consilier șef al ministrului polonez de Externe, Josef Beck. După o întâlnire la o petrecere, cei doi devin amanți. Cynthia va dovedi răbdare, ascultând îngrijorările contelui, pe care le va transpune în amănunt. Aceste rapoarte sunt atât de colorat redacta-te și însoțite de comentarii personale încât fac deliciile ofițerilor britanici care le citesc.
Mai mult, profitând de zbenguielile cu Michal, ea copiază toate documentele pe care le găsește în servieta lui și află că polonezii reușiseră să spargă codul mașinii germane Enigma, ale cărei mesaje cifrate îi lăsaseră perplecși pe europeni timp de decenii.
Pe baza informațiilor lui Betty, Londra convinge Varșovia să îi dezvăluie și ei codul.
Fără ajutorul matematicienilor polonezi, britanicul Alan Turing nu ar fi reușit să construiască celebra sa mașină de decriptat, care va anihila versiunea mai modernă a Enigmei.

- O lecție de diplomație uitată: audiența lui Vasile Alecsandri la Lordul Malmesbury, șeful diplomației britanice
- Sinodul Ecumenic de la Niceea Medalion aniversar la împlinirea a 1700 de ani (325-2025)
- Închipuit urmaș al lui Genghis-Han, admirat de Hitler „Baronul sângeros”, dușmanul feroce al statului bolșevic întemeiat de Lenin