Soția scriitorului Essad Bey, Erika, fugea, pe la jumătatea deceniului al patrulea al secolului trecut, cu cel mai bun prieten al acestuia, Filopp-Miller, el însusși un cunoscut om de litere.
Cei doi îndrăgostiți s-au refugiat tocmai în America, pentru a scăpa de răzbunarea soțului înșelat, care-i amenințase cu moartea.
După câteva luni, Filopp-Miller i-a cerut lui Essad să accepte divorțul, pe care-l dorea Erika.
Essad a refuzat, anunțând că va pune cele mai mari piedici în calea pronunțării divorțului.
În fața acestei situații, Erika a solicitat procuraturii din Viena, unde-și avusese domiciliul conjugal, să facă o descindere la în acea locație, unde va găsi o „cameră de tortură”, prevăzută cu instrumente de supliciu, în care fusese forțată să participle la orgii caudate.
Totodată, Erika a propus-o ca martoră pe prietena ei Frantzi Baumfeld, pe care fostul ei soț o obligase să asiste la aceleași orgii.
Locuinta scriitorului, care oricum mai era implicat și în alte scandaluri, era compusă din trei camere obișnuite, cea de-a patra, însă, mascată de o ușă secretă, era copia fidelă a unei camere de tortură din timplu Inchiziției.
Essad Bey a declarat judecătorului de instrucție că avea nevoie de acea cameră de tortură și de scenele ciudate ce se petreceau acolo pentru a-și stimula imaginația de scriitor.
Scandalul a trezit interesul vienezilor, ceea ce a avut ca rezultat creșterea rapidă a tirajelor volumelor lui Essad Bey, dar și a celor ale lui Filopp-Miller.
La procesul de divorț, portretul psihologic al ciudatului om de litere a fost făcut de Freud.
Essad Bey și Kurban Said erau pseudonimele sub care publica Lev Nussimbaum, un evreu născut la Kiev pe 17 octombrie 1905.
A trăit acolo și la Baku înainte de a fugi de bolșevici în 1920.
În 1922, în timp ce trăia în Germania, a obținut un certificat prin care susținea că s-a convertit la islam în prezența imamului ambasadei turcești. la Berlin.
El și-a creat o nișă competitivă în lumea literară europeană, scriind despre subiecte despre care occidentalii, în general, știau puțin – Caucazul, imperiul rus, revoluția bolșevică, petrolul și islamu.
Istoricii și criticii literari care cunoșteau bine aceste subiecte nu l-au luat în serios pe Essad Bey.
Astăzi, specialiștii ignoră cărțile publicate sub acest nume și îl citează rar, deși subiectele despre care Essad Bey a ales să scrie sunt încă relevante din punct de vedere critic.
Faptul că era foarte prolific a pus sub semnul întrebării paternitatea cărților sale.
Cum funcționa, în primul rând, ca editor de carte, a fost bănuit că achiziționa contra cost o parte din manuscrisele pe care le primea, publicându-le apoi sub numele său.
În 1934, agentul său Werner Schendell l-a avertizat să încetinească ritmul în care-și publica volumele și să ia pauză.
În acel an nu a publicat cărți în limba germană, ci doar două romane în poloneză.
A murit pe 27 august 1942.