Soția scriitorului Essad Bey, Erika, fugea, pe la jumătatea deceniului al patrulea al secolului trecut, cu cel mai bun prieten al acestuia, Filopp-Miller, el însusși un cunoscut om de litere.

Cei doi îndrăgostiți s-au refugiat tocmai în America, pentru a scăpa de răzbunarea soțului înșelat, care-i amenințase cu moartea.

După câteva luni, Filopp-Miller i-a cerut lui Essad să accepte divorțul, pe care-l dorea Erika.

Essad a refuzat, anunțând că va pune cele mai mari piedici în calea pronunțării divorțului.

În fața acestei situații, Erika a solicitat procuraturii din Viena, unde-și avusese domiciliul conjugal, să facă o descindere la în acea locație, unde va găsi o „cameră de tortură”, prevăzută cu instrumente de supliciu, în care fusese forțată să participle la orgii caudate.

Totodată, Erika a propus-o ca martoră pe prietena ei Frantzi Baumfeld, pe care fostul ei soț o obligase să asiste la aceleași orgii.

Descinderea procurorilor i-a dat dreptate Erikăi.

Locuinta scriitorului, care oricum mai era implicat și în alte scandaluri, era compusă din trei camere obișnuite, cea de-a patra, însă, mascată de o ușă secretă, era copia fidelă a unei camere de tortură din timplu Inchiziției.

Essad Bey a declarat judecătorului de instrucție că avea nevoie de acea cameră de tortură și de scenele ciudate ce se petreceau acolo pentru a-și stimula imaginația de scriitor.

Scandalul a trezit interesul vienezilor, ceea ce a avut ca rezultat creșterea rapidă a tirajelor volumelor lui Essad Bey, dar și a celor ale lui Filopp-Miller.

La procesul de divorț, portretul psihologic al ciudatului om de litere a fost făcut de Freud.

Prea prolific ca să nu dea de gândit

Essad Bey și Kurban Said erau pseudonimele sub care publica Lev Nussimbaum, un evreu născut la Kiev pe 17 octombrie 1905.

A trăit acolo și la Baku înainte de a fugi de bolșevici în 1920.

În 1922, în timp ce trăia în Germania, a obținut un certificat prin care susținea că s-a convertit la islam în prezența imamului ambasadei turcești. la Berlin.

El și-a creat o nișă competitivă în lumea literară europeană, scriind despre subiecte despre care occidentalii, în general, știau puțin – Caucazul, imperiul rus, revoluția bolșevică, petrolul și islamu.

A scris sub numele de Essad Bey în germană.

Istoricii și criticii literari care cunoșteau bine aceste subiecte nu l-au luat în serios pe Essad Bey.

Astăzi, specialiștii ignoră cărțile publicate sub acest nume și îl citează rar, deși subiectele despre care Essad Bey a ales să scrie sunt încă relevante din punct de vedere critic.

Faptul că era foarte prolific a pus sub semnul întrebării paternitatea cărților sale.

Cum funcționa, în primul rând, ca editor de carte, a fost bănuit că achiziționa contra cost o parte din manuscrisele pe care le primea, publicându-le apoi sub numele său.

În 1934, agentul său Werner Schendell l-a avertizat să încetinească ritmul în care-și publica volumele și să ia pauză.

În acel an nu a publicat cărți în limba germană, ci doar două romane în poloneză.

A murit pe 27 august 1942.