Atmosfera bucureşteană nu mai seamănă în acea săptămână cu cea revoluționară dinainte. Până și Nicolae Iorga se potolise.
Manifestaţiile, mitingurile încetează, presa centrală îşi schimbă tonul, trenurile descărcă la Chitila, în Gara de Nord şi în Dealul Spirii trupe aduse din Moldova şi, fireşte, refugiaţi: moşieri, arendaşi etc. Alexandru Ioachimescu, fost director la R.M.S. povestea despre zilele acelea:
„La Regie era o aglomeraţie de peste 1.500 lucrători şi era unul din punctele periculoase în cazul unei eventuale înaintări a răsculaţilor spre Bucureşti sau a vreunui început de răscoală locală. Guvernul avea la Prefectura Poliţiei un fel de cartier pentru chestia răscoalelor şi starea spiritelor din Bucureşti, în special din cartierele mărginaşe; acolo mă duceam zilnic spre a raporta de starea spiritelor şi a lua instrucţiuni. Acolo găseam pe Vintilă Brătianu (foto) care cu sânge reece asculta rapoarte şi dădea instrucţiuni…”.
Nu se ştie dacă organizaţia actuală de stat mai exista
Vintilă Brătianu însuşi scria: „Dacă această linişte nu se dobîndea aşa repede şi nu se dispunea de armata din Moldova, nu se ştie dacă organizaţia actuală de stat mai exista o zi, şi dacă Capitala ţării, de acolo de unde plecau măsurile de liniştire, nu devenea teatrul unui război civil”.
„După cunoştiinţa ce aveam – scria el în continuare – dacă răscoalele s-ar fi întins Vineri şi Sîmbătă, dacă nu s-ar fi înăbuşit începuturile de răzvrătire din judeţele dimprejurul Capitalei (Dîmboviţa, Ilfov şi Prahova), duminică la 18 martie nu se poate prevedea ce s-ar fi întîmplat în Capitală.
Cei care îşi amintesc de panica din acele zile în Bucureşti, pot să-şi dea seama de efectele ce-ar fi avut cea mai mică luptă pe stradele Capitalei”.
Toți își pierduseră capul
La rândul lui, regale Carol, într-o scrisoare către sora sa Maria de Flandra, venea şi cu alte amănunte : „Toţi – scria el la 28 martie – îşi pierduseră capul şi panica din oraşe era de nedescris, deoarece ştirile alarmante soseau una după alta, şi se mai răspîndise şi zvonul că bandele de ţărani se îndreptau spre Bucureşti…
În ziua în care a fost panica cea mai mare în Bucureşti şi trupele au fost consemnate în cazărmi, Şcoala militară a făcut de gardă la palat; era într-o duminică …
În aceste zile tulburi, corespondentul ziarului „Times” James Bourchier a fost primit în audienţă la palat.
Despre impresiile corespondentului englez cu privire la audienţă istoricul R. W. Setten-Watson scria mai târziu că Bourchier „fu stupefiat văzînd că acesta (adică regele – n.n.) avea asupra chestiunii o viziune strîmt militară şi nu lua în considerare decît latura ei disciplinară”.
În Bucureşti, paza gărilor, a poştei centrale, a Băncii Naţionale, a Uzinei de Gaz de la Filaret, a fost preluată de gărzi militare.
La Radu Vodă, la Cotroceni, pe cheiul Dîmboviţei se executau, demonstrativ, teme de luptă.
Demonstrații de forță
Regimentele moldovene în drum spre apusul ţării făceau – între 2 trenuri – marşuri demonstrative, în echipament de războiu, pe străzile Capitalei. Furierul batalionului I din regimentul Ştefan cel Mare a înserat în registrul istoric al regimentului pînă şi traseul parcurs de unitatea sa în cursul zilei de sîmbătă 17 martie:
„Batalionul I – scria el – ajungînd la Chitila primeşte ordin de la M. R. să debarce în gara Dealul Spirei. În urma ordinului M. St. M. debarcă şi execută un marş pe următoarele străzi ale Capitalei : Cizmăriei, Calea Rahovei, Orfeu, Carol, Victoriei, Belvedere, Ştirbei-Vodă, Griviţei, Rampa Militară – după care se îmbarcă din nou şi porneşte la Piteşti”.
Şi totuşi, în cursul „săptămânii critice” multe familii bogate erau departe de a se simţi în siguranţă; preferau Braşovul sau Rusciukul.
„Dimineaţa” a publicat un apel „către cetăţenii capitalei” în care aceştia erau conjuraţi să nu dea crezare zvonurilor, să lase deoparte „frica inexplicabilă” şi „panica”.
Linia forturilor, arăta ziarul, este de nepătruns. „Voinţa naţională” – oficiosul guvernamental – a scris în acelaşi sens.
Sursa: Matei Ionescu, Bucureștii în timpul răscoalelor țărănești din 1907
