Mai mult, în semn de recunoștință pentru contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri, pe 1 decembrie 1920, Consiliul Orășenesc al Brașovului i-a donat iubitei regine Castelul Bran. Și, totuși, care a fost rolul Reginei Maria a României în Primul Război Mondial?
Regina soldat
Istoricii au dovezi că Regina s-a implicat serios în intrarea României în război. Chiar dacă nu avea ceea ce s-ar numi o căsnicie fericită, Maria păstra o influență destul de mare asupra introvertitului ei soț, dar și asupra cercurilor puterii. De altfel, istoricul A.L. Easterman nota: ”nu regele, Maria conduce România”. Cu ajutorul lui Brătianu, Regina Maria a început să-l preseze pe Ferdinand să intre în război împotriva Puterilor Centrale aproape imediat după moartea regelui Carol I. În același timp, regina a încercat, prin relațiile ei de familie, să obțină cei mai avantajoși termeni pentru intrarea în războiul mondial. Până la urmă, visul ei s-a împlinit. Regina știa însă că războiul înseamnă o dramă umană îngrozitoare. Încă de la începutul ostilităților, regina s-a implicat în activitatea Crucii Roșii, vizitând zilnic spitalele pline cu răniți. Evoluția nefericită a campaniei a fost însoțită pentru regină de tragedia pierderii unuia dintre copii. Pe 2 noiembrie 1916, cel mai tânăr fiu, Mircea, se stingea de febră tifoidă. Sfâșiată de durere, regina nota în jurnalul ei :„Mai poate fi ceva ca înainte?”. Tristul eveniment era tratat însă malițios în ziarul ardelean Gazeta Transilvaniei, același care lăuda abnegația ei în îngrijirea soldaților cu numai câteva săptămâni înainte când Brașovul se afla sub stăpânirea armatelor române:„Prințul Mircea, cel mai tânăr dintre băieții familiei conducătoare a României, a murit joi (…).
Ne întrebăm dacă părinții săi, Regele Ferdinand și frumoasa Regină Maria, privind la chipul lui împietrit și la buzele lui palide, s-au gândit la sutele de copii inocenți din părțile de margine ale Transilvaniei care s-au stins la marginea drumurilor și în trenurile supraaglomerate din cauza politicii lor fatale.”
Ziariștii ardeleni voiau să facă uitată în ochii ungurilor „colaborarea” cu românii, dar regina a fost într-adevăr grav afectată de moartea copilului și retragerea în Moldova. La mijlocul lui noiembrie, regina Maria şi copiii mai mici – Elisabeta, Nicolae, Mărioara şi Ileana – fug spre Iaşi, acolo unde se refugiază şi membrii Guvernului și ai Parlamentului. Drama personală nu a făcut-o însă să uite de suferința soldaților. „Una dintre priveliştile cele mai îngrozitoare pe care le-am văzut vreodată este triajul din gări. Erau un fel de barăci de adăpost în care răniţii stăteau până erau repartizaţi la un spital. Dante n-a născocit niciodată un iad mai înfiorător…”. Regina a simțit că e de datoria ei să facă ceva pentru bieții soldați. În memoriile sale, Constantin Argetoianu nota : „A fost cât a putut mai mult în mijlocul celor care aveau nevoie de o mângâiere, de o îmbunătăţire a soartei sau a traiului. O găsim în tranşee printre combatanţi, în rândurile înaintate; o găsim în spitale şi în toate posturile sanitare, printre răniţi, printre bolnavi… N-a cunoscut frica de gloanţe şi de bombe, cum n-a cunoscut teama şi scârba de molimă. Regina și-a arătat dârzenia și când revoluția rusă a lăsat România înconjurată de inamici din toate părțile. Maria a considerat periculos Armistițiul de la Focșani și s-a opus vehement Păcii separate de la București încheiate de România cu Puterile Centrale. Regina avea fler politic și asta avea să se demonstreze”.
S-a bătut cu toate armele pentru granițele Romîniei Mari!
Dincolo de grija pe care a arătat- o răniților, lucrând fără odihnă ca soră medicală, dincolo de darurile trimise soldaților de pe front, cel mai mare serviciu l-a adus Regina Maria românilor la masa tratativelor. Premierul francez Clemenceau nu părea dispus să ia în calcul că Regele Ferdinand nu ratificase Pacea de la București cu Puterile Centrale. Brătianu era însă decis să lupte pentru drepturile țării sale și nu era de acord cu statutul de aliat de rangul doi. Așa că s-a ajuns la conflict, iar Brătianu a părăsit Conferința de Pace.
Sperând să rezolve situația, Contele Saint Aulaire, ambasador al Franței la București, propune ca Regina să se ducă la Paris, unde avea loc Conferința de Pace, iar regina acceptă cu entuziasm misiunea. Maria ajunge pe 6 martie 1919 în capitala Franței, într-o vizită neoficială. E întâmpinată cu fast de autorități și cu mare căldură de francezi pentru atitudinea ei din timpul războiului. Are întâlniri cu liderii politici francezi. Clemenceau îi spune răspicat: „Nu-mi place premierul dumneavoastră”, regina răspunde cochetând: “Poate o să mă considerați pe mine mai agreabilă”. Chiar așa s-a întâmplat.
Clemenceau știe că regina a luptat din toate puterile pentru a respinge pacea separată cu Puterile Centrale și se lasă convins de faptul că nu exista altă soluție. Președintele Raymond Poincare remarcă de altfel o schimbare a atitudinii lui Clemenceau în privința României după sosirea reginei.
Maria nu rămâne decât o săptămână la Paris, după care trece Canalul Mânecii să își viziteze rudele, pe Regele George al V-lea și pe Regina Mary. Agenda e însă mai degrabă politică- Maria de România se întâlnește în Marea Britanie cu multe dintre cele mai influente persoane din Regat – Lordul Curzon, Winston Churchill și Nancy Astor. Întoarsă la Paris, regina nu reușește să-l impresioneze pe președintele american Woodrow Wilson, îi șochează și pe alți oficiali încercând să conducă singură negocierile în locul miniștrilor români. „Nu contează, trebuie să vă obișnuiți să mă acceptați cu greșelile virtuților mele”, avea să noteze regina. Și chiar așa a și fost, neașteptata ei intervenție a adus, până la urmă, recunoașterea României Mari.
Poate Woodrow Wilson n-a plăcut-o pe regina românilor, dar vorbele ei i-au rămas în minte. Într-o Românie nemulțumită de ce a primit la Conferința de Pace poate avea loc o revoluție. Iar Occidentul are nevoie de un stat-tampon care să preîntâmpine răspândirea bolșevismului. Până la urmă vizita neoficială a avut rezultatul sperat: tratatele de la Versailles şi Saint- Germain și Trianon au recunoscut România Mare, o țară întreagă care încununa atâtea jertfe.
Dincolo de grija pe care a arătat-o răniților, lucrând fără odihnă ca soră medicală, dincolo de darurile trimise soldaților de pe front, cel mai mare serviciu l-a adus Regina Maria românilor la masa tratativelor. Premierul francez Clemenceau nu părea dispus să ia în calcul că Regele Ferdinand nu ratificase Pacea de la București cu Puterile Centrale. Brătianu era însă decis să lupte pentru drepturile țării sale și nu era de acord cu statutul de aliat de rangul doi. Așa că s-a ajuns la conflict, iar Brătianu a părăsit Conferința de Pace.
