Primarul şi jandarmul mi-au spus că mai sunt încă în acel sat atari bolnavi, ba ceva mai mult, satele învecinate sunt mai bântuite de boli, scria în Cultura Poporului de dumincă 14 februarie 1926, care apărea la Cluj.
Iată ce îndemna, mai departe, articolul semnat Dr. Apostol:
Cum socot că scarlatină, e una din bolile cele mai primejdioase, cum e vremea ei acu, m’am hotărît a vă scrie despre ea.
Scarlatina sau coriul cu gâlci, cum îi zice mulţimea, e o boală lipicioasă (molipsitoare) a cărei sămânţă (microb), învăţaţii cu toate străduinţele, nu au putut-o afla.
E o boala de care zac mai ales copiii. Boala se ia delà copil la copil repede, tocmai când nu te gândeşti, când el se simte mai bine, cere de mâncare şi încă multă că-i e foame, şi când doar o pârdalnică de jupuitură a pielei, nişte tărâţe te fac să te mai freci.
Ei, tocmai aşa e mai primejdios, jupuiturile, ‘ târâtele acelea, duc boala mai departe. E bine să cunoaşteţi, dacă nu cu deamănuntul semnele de căpetenie ale boalei.
Boala începe cu fierbinţeală, dureri în gât şi gâlci.
Bolnavul suflă greu, nu după multă vreme, după ce a clocit în trupu-i sămânţa boalei, ii apare coriul, spuzeala pe piele.
Păcat strigător la cer faceţi că ascundeţi bolnavul şi nu-1 arătaţi doftorului (medicului). La vre-o trei zile, se jupoaie, în timpul acesta corpul a trecut şi părinţii şi cei din juru-i cred că-i vindecat.
Amară înşelăciune!
Părinţii dau de mâncare acrituri, pâine mai ales şi copilul se umflă şi nu arareori dă ortu popii.
