Scarlatină e o boală grea, loveşte inima şi rinichiul de lasă, dacă scapă respectivul cu viaţă, urme adânci cari totdeauna îi ameninţă sănătatea şi zilele.
— „Bine, bine, domnule medic, ne spui lucruri bune, dar mai cu folos spune-ne cum să ne apărăm de molime”, mă întrebă mai dăunăzi un sătean tânăr desgheţat.
Apoi că acesta e şi gândul meu, deaceea mă grăbesc să vă scriu pe scurt şi luminat ca să puteţi ţine minte, sfaturile de apărarea sănătăţii voastre.
- Oridecâte ori auziţi sau ştiţi că într’o casă zace un copil bolnav de gâlci, să bănuiţi o boală primejdioasă, nu intraţi în casa aceia. Anunţaţi de boală la Primărie, pe preot, pe învăţător, jandarm, agent sanitar sau un medic. Pe cine găsiţi întâi. E o datorie a voastră de om şi bun creştin.
- Când e molimă în sat, nu lăsaţi copiii pe uliţi şi maidane. Îmbrăcaţi-i bine, învăţaţi-i să-şi spele bine mâinile, întrebaţi-i în fiecare zi dacă nu-i doare gâtul, daţi-le lămâe să sugă.
Acu ce faceţi, dacă totuşi boala s’a încuibat în casa voastră?
- Ţineţi copilul în casă, la căldură.
- Daţi-i numai lapte şi ceaiuri calde. Nimic altceva.
- Nu lăsaţi vecinii să vă intre în casă, ca să nu ducă molima mai departe.
- Să nu vă împingă necuratul să vă daţi copilul pe mâinile babelor firoscoase ale satelor că vi-i duce desigur la groapă.
Lăsaţi bazaconiile deoparte, nu vă gândiţi decât la viaţa copilului vostru, trup şi suflet din voi şi alergaţi la doftor (medic).
Numai medicul sé pricepe să îngrijească de astfel de bolnavi! Nu vă temeţi de spitale !
Dacă românul nostru, ar asculta sfaturile celor cari jumătate din viaţă şi-o pierd învăţând despre boli şi lecuirea lor, n’ar mai fi atâtea morminte, ţara n’ar fi fără sprijin.
Lacrimi nu s’ar mai vărsa, bătrâneţele părinţilor nu ar mai fi un şir nemărginit de chinuri.
Noi suntem pătrunşi în sufletul şi mintea noastră că glasul nostru de iubitori de oameni şi sfătuitori nu se va pierde în pustiu.
Să vedem!
