Protosinghelul Ioanichie Moroi s-a mutat la cele veşnice în toamna anului 1944, la 5 septembrie.
Acest cuvios părinte a fost în secolul nostru cel mai vestit stareţ al Mănăstirii Sihăstria, arată arhimandritul Ioanichie Bălan în „Patericul Românesc”.
Între anii 1890-1900 s-a nevoit la un schit românesc din Muntele Athos, apoi s-a întors în ţară şi a rămas la Mănăstirea Neamţ timp de nouă ani.
În anul 1909 a fost numit egumen al Mănăstirii Sihăstria, ascultare pe care a dus-o cu demnitate timp de 35 de ani.
Asupriri de la diavoli
A suferit în schit tot felul de ispite, lipsuri, asupriri de la diavoli, ameninţări de la oameni, boli şi alte nevoi.
Însă, pentru credinţa şi răbdarea lui, cu ajutorul Maicii Domnului, a făcut dintr-un schit pustiu cea mai aleasă sihăstrie din ţara românească
A reorganizat în întregime viaţa monahală din Mănăstirea Sihăstria şi a adunat în jurul său peste 40 de ucenici.
Din prima zi a introdus în biserică liturghia zilnică şi cele şapte laude, după rânduiala Mănăstirii Neamţ. Însă niciodată nu dădea binecuvântare de începerea slujbei până nu erau toţi fraţii adunaţi.
Se întărea numai cu Sfânta Împărtăşanie
În Postul Mare, nu primea hrană decât sâmbăta şi Duminica. În celelalte zile se întărea numai cu Sfânta Împărtăşanie.
Pentru smerenia şi nevoinţa lui, protosinghelul Ioanichie a ajuns sihastru şi duhovnic renumit în partea locului.
La el veneau pentru sfat şi spovedanie numeroşi pustnici din împrejurimi, călugări, stareţi, episcopi şi mireni.
Deşi era foarte canonic şi autoritar, totuşi pentru fiecare găsea cuvinte de mângâiere şi încurajare.
Cel mai obişnuit canon pentru el era postul îndelungat, rugăciunea, îndeosebi Psaltirea, şi ascultarea desăvârşită. Veneau la el şi bolnavi pentru Sfântul Maslu, iar dintre ei, unii se întorceau acasă sănătoşi.
Sursa: Agerpres
