Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > Ce au pățit călugării greci de la Marea Lavră pentru că nu au vrut să dea apă românilor de pe Muntele Athos
Articole online

Ce au pățit călugării greci de la Marea Lavră pentru că nu au vrut să dea apă românilor de pe Muntele Athos

A plecat la Muntele Athos, în 1810, cu ucenicii săi, Patapie şi Grigorie. Acolo a cumpărat de la Mănăstirea Mare a Lavra chilia numită Vigla lanicopoli, care avea şi o mică biserică cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Lângă biserică a zidit apoi 50 de chilii pentru părinţi, arhondaric, bucătărie, trapeză, bolniţă şi egumenie.

Cuviosul Iustin Sihastrul, căci despre el vorbim, era de loc din Moldova, iar cu metania din Mănăstirea Neamţ, călugărit de stareţul Paisie Velicicovski – Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ. Prin anul 1800, ieroschimonahul Iustin ajunsese duhovnic, povăţuind multe suflete pe calea mântuirii.

Odată ridicat aşezământul de pe Sfântul Munte, monahii români care se nevoiau prin mănăstiri şi peşteri s-au adunat în obştea Cuviosului Iustin, care număra în jur de treizeci de vieţuitori.

După câţiva ani, Marea Lavra i-a recunoscut aşezământului dreptul de a se numi Schitul Românesc Prodromu.

Aşa a luat naştere primul schit românesc în Muntele Athos.

Călugării de la Prodromu duceau însă mare lipsă de apă, pentru ei şi pentru grădină.

Au cerut de la Mănăstirea Lavra învoirea de a canaliza pentru schit Izvorul lui Isaia, dar cererea nu le-a fost încuviinţată.

În acea împrejurare, un nor de lăcuste a devastat culturile de pe moşia Lavrei.

Zadarnic se rugau călugării lavrioţi şi stropeau grădinile cu agheasmă, lăcustele distrugeau totul.

Atunci unul dintre ei a zis:

„Părinţilor, ceea ce vedem este mânia lui Dumnezeu, Care ne pedepseşte că nu dăm apă părintelui Iustin duhovnicul, care este şi duhovnicul nostru. Căci are mare nevoie de apă în schitul său”.

Auzind aceasta, stareţul Lavrei a chemat pe părintele Iustin să se roage şi făcând aghiasmă, cu rugăciunea lui au scăpat de lăcuste.

Părinţii lavrioţi, văzând această minune, au spus că părintele Iustin Vlahul este cu adevărat cuvios şi sfânt.

Din ziua aceea, monahii din schit au primit voie să aducă apă de la izvorul amintit.

Retragerea în peșteră

După anul 1820, Cuviosul Iustin egumenul, văzându-şi schitul bine întemeiat, s-a retras într-o peşteră la linişte.

În singurătate, ieroschimonahul Iustin s-a nevoit peste douăzeci de ani, în aspră nevoinţă în post, priveghere şi în neîncetata rugăciune, asemenea cuvioşilor de demult.

Pentru sfinţenia vieţii lui, mulţi călugări greci şi români îl aveau părinte duhovnicesc.

Cuviosul Iustin a adormit în pace în anul 1845, la vârsta de 75 de ani.

Registration

Aici iti poti reseta parola

Abonare la notificari Doriți să primiți notificări atunci când publicăm ceva interesant? NU DA