Românii sunt ținuți departe de bere de Bunii Templieri

 

Lupta berarilor români, de la începutul secolului al XX-lea, pentru reducerea taxei pe bere s-a lovit de opoziția mişcării prohibiţioniste grupate în jurul Ordinului Internaţional al Bunilor Templieri.

Bunii Templieri includeau berea în „otrăvurile” ce conţineau alcool, alături de rachiurile de tot felul, ţuică şi vin. Aplicarea de către Ordin a dictonului lui Bismark „berea te face prost, leneş şi delăsător” a fost una din cauzele care a făcut dificilă, mai ales în oraşe, găsirea de noi adepţi de către Bunii Templieri.

Între opiniile care au întârziat amânarea micşorării taxelor pentru bere erau şi unele de ordin medical. Unii militanţi antialcoolici o considerau ca fiind foarte vătămătoare, deoarece crea o dependenţă mentală şi socială evidentă şi era înşelătoare în privinţa aparentei sale lipse de pericol pentru sănătate, scrie Oana Mihaela Tămaş în lucrarea „Băuturile alcoolice între interesele politice şi cele economice”.

Francmasoneria luată ca model

Ordinul Bunilor Templieri a apărut ca o organizaţie fraternă pentru cumpătare şi abstinenţă, având ca model de organizare francmasoneria, membrii ordinului reunindu-se în loji.

În anul 1850 în Utica, statul New York, Daniel Codz a fondat o organizaţie numită „Cavalerii de Ierihon”.  În anul următor la cabana sa din Oriskany Falls, o localitate de lângă Utica, această organizaţie a fost vizitată de un alt grup condus de Wesley Bailey şi cele două grupări au decis să se unească şi să formeze Ordinul Bunilor Templieri. 

Motto-ul organizaţiei era: „ Prietenie, speranţă şi iubire!”.  Ordinul permitea accesul în egală măsură pentru bărbaţi şi femei şi nu făcea deosebire de rasă.

Revolta berarilor

În a doua jumătate a anului 1902 a început o mişcare a berarilor, manifestată prin acţiuni în special ale industriaşilor bucureşteni implicaţi în această branşă.

Aceştia au luat decizia înaintării unui memoriu ministrului de finanţe şi ministrului domeniilor, prin care solicitau câteva îmbunătăţiri în domeniul comerţului cu bere.

Partea cea mai importantă din acest memoriu o reprezenta cererea industriaşilor berari ca taxa totală pe bere să se reducă la 10 lei pe hectolitru: 5 către comună şi 5 către stat, adică la 5 bani/l acciza şi 5 bani/i dări către stat. Această cerere era motivată de faptul că în nici o ţară din lume taxe pe bere nu era atât de mare precum în România, de 35 lei/hl. Taxele la care era supusă berea erau considerate exorbitante şi „unice în toată lumea”.

Acest memoriu al berarilor avea însă să întâmpine atacuri înverşunate și din partea proprietarilor de plantaţii de pruni şi de vii.

Aceştia erau direct interesaţi să nu îngăduie creşterea consumului berii în dauna produselor lor.

Impozitarea berii s-a menţinut la cote înalte. Un rezultat parţial a fost legea din 4 iunie 1906, care a încercat să încurajeze industria naţională, inclusiv fabricile de bere, prin scutirea de taxe vamale pentru instalaţiile industriale necesare lor care nu se fabricau în ţară.

Abia în 1913, prin legea din 28 martie17 taxa pentru bere scădea semnificativ, la 20 de bani la decalitru, în contextul în care taxa pentru vin era menţinută la jumătate din cea pentru bere, fiind de 10 bani pe decalitru.