Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > Revoluționarul pașoptist Avram Iancu: “Ultima mea voință este să-mi văd națiunea fericită”
Articole online

Revoluționarul pașoptist Avram Iancu: “Ultima mea voință este să-mi văd națiunea fericită”

Semnificația din spatele sigiliilor

Astfel, se poate remarca că și Avram Iancu se folosea de aceste simboluri, precum frunzele de stejar împletite în cununii, cu care voia să transmită biruința. Mărturiile istorice ale vremii atestă că Avram Iancu a acordat o atenție specială simbolului, pe care le folosea și în calitatea de prefect, precum bradul, pe care îl folosea pe documentele oficiale.

După înfrângerea revoluției, Avram Iancu n-a mai putut folosi matricea sigilară pe a cărei suprafață se afla această legendă deoarece ar fi riscat o reacție din partea autorităților. Însă, pentru spiritul luptei revoluționare, acesta și-a construit altă matrice. Pe această matrice se află în prim-plan un personaj feminin, zeița Minerva, protectoarea istoriei și a artelor frumoase, care purta un coif și ținea în mâna dreaptă o suliță, iar în stânga avea un drapel.

Această imagine exprimă ideea națională și aspirația spre progres. Însă, pe sigiliile acestuia apar și alte explicații, precum atașamentul acestuia față de regiunea munților Apuseni unde și-a petrecut copilăria, regiune în care a cunoscut nedreptatea socială și tragedia unui neam sortit să suporte mai multe decât alte popoare.

Faptul că în sigiliul instituției din Câmpeni s-au introdus tot brazii, poate fi un răspuns la îndemnul lui Avram Iancu prin care să se transpună obiectivele de luptă formulate în 1848-1849. Cercetate și interpretate astăzi după ce un veac și jumătate au demonstrat realizările românilor și jertfa eroilor, sigiile, parte integrantă a tezaurului de gândire pe care revoluționarii pașoptiști l-au lăsat moștenire generațiilor ce-au urmat, transpun în limbaj plastic cuvintele pe care Avram Iancu le-a însemnat în testamentul său, dovedind dragostea pe care a nutrit-o până în ultima clipă a vieții pentru poporul român. „Ultima mea voință, ultimul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea fericită.”

Registration

Aici iti poti reseta parola