O nedreptate de la 1848: Puși între două alternative, amândouă rele, au primit revoluția ca răul cel mai bun

 

Profesorul seminarului Episcopiei de Râmnic, ardeleanul Gavril Munteanu, care trăia de multă vreme în Țara Românească, trimitea Departamentului Trebilor Busericești o jalbă despre nedreptățile ce i se făcuseră de la 1848, iar autoritățile cereau pe 12 ianuarie 1851 conducătorului Episcopiei știri asupra celor reclamate.

Prea Înălțate Doamne,

 

Istoricul este cu mult mai aproape de evenimente anului 1848 din Țara Românească ca să și poată da ultima sa judecată. Ce se poate zice acum este că acelea au avut funeste urmări pentru mulți și că partea triumfătoare și-a descărcat toată mânia asupra profesorilor și cu deosebire asupra celor de origină transilavană, ca și când aceștia ar fi provocat, ar fi urzit revoluția din Țara Românească.

Nu, Prea înălțate Doamne! Puținii profesori de origină transilvăneană nici au provocat, nici au urzit revoluția, ci ei, puși între două alternative, amândouă rele, au primit revoluția ca răul cel mai bun.

Între acești Transilvăneni izbiți de mîna răzbunătoare sînt și eu, Prea înălțate Doamne. Prin hîrtia Sfinției Sale Părintelui Nifon, pe atunci locțiitor de Episcop al Rîmnicului, data în Octomvre 1848, No 695, către părintele arhimandrit Nichifor, nu numai că sînt depărtat din post, ci mi se blochează și leafa pe trei luni îndărăt, Iulie, August și Septemvrie, fără ca să se fi dovedit, sau să se poată vreodată dovedi în contra mi vreo vină politică.

Prea Înălțate Doamne, înfățișându-mă cu aceasta la picioarele tronului Măriei Tale, nu cuget ca să număr slujbele mele din țară, împlinite în curs de 14 ani cu zel și conștiință, fără altă răsplată decît leafa, fără altă perspectivă decît mulțumirea conștiinței mele, ca să mă plâng de nedreptatea ce mi s-a făcut fiind scos din post fără cea mai mica vină, ci doresc:

A trage iubirea de dreptate a Măriei Tale asupra împrejurării ce să atinge de oprirea lefii care după contract mi să cuvine pe timpul cît am fost în post, pînă la 11 octomvrie 1848, zioa în care am fost avizați că sîntem scoși, că am fost depărtat din post fără vină.

O, înțeleg, era destul, să fie cineva profesor, și încă Transilvănean, ca să fie pedepsit necercetat cu o vorbă: împrejurările politice și mai cu seamă spiritul de răzbunare în contra profesorilor era motiv de ajuns, dar eu nu pociu pricepe ce a silit pe Prea Sfinția Sa părintele Nifon ca să-mi oprească leafa. Fapta aceasta mi se pare arbitrară, căci motivul, dacă ar fi motiv cel adus în hârtia sa de scoaterea noastră din post, nu poate sta: Zice, adică, Prea Sfinția Sa, în hîrtia ce o sloboade la 11 Octomvrie 1848 spre a ni se face cunoscut că suntem scoși: „iar eșirea dumnealor din post să va socoti de la 26 ale trecutului Iunie, de cînd ne-au înștiințat că a încetat cursul învățăturilor, dând drumul seminariștilor pe la casele lor și plecând și numiții de la Seminar”. Căci dacă s-au slobozit seminariștii de la Seminar aceasta s-a făcut că erupsese colera la Craiova…

Prin urmare aș ruga pe Măria Ta ca să vă milostiviți a porunci unde să cuvine spre a mi se slobozi leafa pe lunile Iulie, August și Septemvrie, pentru care se contestează, încă pe alte trei luni, pe April, Maiu și Iunie 1848, care iarăși sînt neplătite și pentru care leafa nu se vede a fi contestată, ceia ce face pe șase luni, socotindu-șe pe fiecare, după cuprinsul contractului, cîte 500 lei, suma de 3000 lei…

Plin de speranță că Înălțimea Voastră nu veți îngădui ca luminata Domnie a Mării Voastre cea mult iubitoare și lucrătoare de dreptate să mi se facă nedreptatea de a fi lipsit și de leafa pentru care am slujit, după ce pierdui și postul și cu dînsul slujbile de 14 ani,

 

Sînt al Mării Voastre prea-plecat serv, G. Munteanu

Gavril I. Munteanu (n. februarie 1812, Vingard, judeţul Alba – d. 17/29 decembrie 1869, Braşov) a fost profesor, director, traducător, membru fondator al Academiei Române.

 

Sursa: T.G. Bulat, Din autobiografia profesorului Gavril Munteanu, aprilie 1926