Pentru acest eveniment, din țara noastră a plecat o delegație destul de numeroasă, călătoria fiind presărată cu multe peripeții, românii învățând multe lucruri noi de la ”capitaliștii veroși”, pe care apoi le-au aplicat în țara pe care doreau să o construiască pe ”schele” comuniste.
O descriere a acestor evenimente din septembrie 1960 este cuprinsă în articolul ”Începutul sfârșitului, sau doar sfârșitul începutului – Gheorghe Gheorghiu-Dej la cea de-a XV-a Sesiune a Adunării Generale a ONU – septembrie 1960”, scris de Grigore Aldescu-Aldea, apărut în numărul 16 al revistei Vitralii.
Am ales un fragment, în care se spune ce zonă turistică i-a luminat mintea lui Dej, care tocmai se apucase, în 1959, de amenajarea zonei sudice a stațiunii Mamaia.
Iată fragmentul:
LITORALUL DE LA ATLANTIC ÎN PENINSULA LONG ISLAND
Autorităţile SUA, FBI, limitaseră la insula centrală, Manhattan, deplasările liderilor „comunişti” veniţi la Sesiunea ONU din septembrie 1960.
La propunerea unui diplomat din Misiune, Gheorghiu-Dej a fost de acord să viziteze litoralul Oceanului Atlantic din peninsula Long Island, situat la 15–20 km la est de Manhatan.
S-a cerut aprobarea de la Misiunea americană la ONU, aşa cum se cerea de fiecare dată când diplomaţii trebuiau să se deplaseze în afara oraşului.
FBI-ul a aprobat ieşirea lui Dej din Manhattan. Au plecat cu patru maşini, într-o sâmbătă, Dej, Voitec, Răutu, Mezincescu, doi aghiotanţi din pază şi încă trei diplomaţi din Misiune, între care şi Mircea Maliţa.
Zona care i-a fost prezentată lui Gheorghiu-Dej era o zonă orientată spre est, ca şi cea românească de la Mamaia, amenajată cu vile şi hoteluri moderne, unde new-yorkezii îşi petreceau vacanţele şi sfârşitul de săptămână şi unde veneau şi diplomaţi de la ambasadele străine acreditate la ONU, care în 1960 ajunseseră la circa 80.
Ambasada URSS îşi cumpărase deja o vilă acolo pentru mulţimea de diplomaţi şi funcţionari ruşi din Secretariatul ONU.
Lui Gheorghiu-Dej i-a plăcut foarte mult staţiunea. I-a atras atenţia modul de aşezare şi amenajare a construcţiilor pentru turişti, facilităţile: hoteluri, restaurante, baruri, puncte de servire şi autoservire cu răcoritoare, dulciuri, fructe, plaja şi locurile de joacă pentru copii.
Apa Atlanticului era în acea zi liniştită şi albastră, asemenea cerului după ploaie. Era caldă ca în mijloc de vară, deşi vremea era de sfârşit de septembrie. Gheorghiu-Dej, vesel şi satisfăcut de cele văzute, le-a spus celor de faţă:
– Acum cred că ştiu cum o să amenajăm litoralul nostru.
Astfel a fost modernizată, reconstruită, staţiunea Mamaia în anul 1961, iar în anul 1962 a fost vizitată de peste zece mii de turişti occidentali, mai ales că preţurile reprezentau atunci mai puţin de jumătate din cele practicate în staţiunile italo-spaniole sau cele greceşti şi iugoslave.
